Mamă a patru copii, moarte suspectă la spitalul din Aiud. A intrat în stop cardio-respirator imediat după anestezie
Moarte suspectă la Spitalul Municipal Aiud! O femeie de 41 de ani, mamă a patru copii, a decedat la ATI, din motive încă necunoscute, după ce a fost transferată de la secția ginecologie. Polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.
De Redactia Observator la 27.05.2023, 08:34Femeia s-a prezentat în urgenţă, marţi, o formaţiune tumorală în zona pelvisului. Joi, pentru că avea dureri în zona abdominală, a fost dusă de urgenţă în sala de operaţie.
Dr: Mircea Adrian Domșa - director medical spitalul Aiud: Intervenţia chirurgicală nu a mai avut loc, pentru că, la scurt timp după anestezie şi intubaţie oro-traheală, pacienta prezintă stop cardio-respirator, care a răspuns manevrelor de resuscitare. Pacienta a fost transferată în secţia de Terapie Intensivă pentru îngrijiri suplimentare.
Al doilea stop cardio-respirator, la Terapie Intensivă
Directorul spune că medicii chirurgi nu au mai apucat să deschidă pacienta, deoarece, din păcate, la Terapie Intensivă a suferit cel de-al doilea stop cardio-respirator, care nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. Medicii au fost nevoiţi să declare decesul.
- Femeie de 41 de ani, moartă după anestezie în spitalul din Aiud. Urma să fie operată când a intrat în stop...
- Femeie dispărută de acasă, găsită moartă în anexa unei biserici din Bihor. Fata ei ceruse ajutorul pe Facebook...
- "Nu am crezut niciodată în sinucidere". Răsturnare de situație în cazul morții Ancăi Panfile, în Italia....
Dr: Mircea Adrian Domșa - director medical spitalul Aiud: După efectuarea raportului medico-legal o să se investigheze cazul şi o să se decidă cauza morţii.
A lăsat în urmă patru copii, pe care îî creștea singură
Însă, primele date preliminare ale necropsiei nu au putut stabili o cauză exactă a morţii, astfel că urmează sa se efectueze şi alte analize de laborator.
Comisar de poliție Luminița Prodan - purtător de cuvânt IPJ Alba: Potrivit concluziilor medico-legale, deocamndată nu a putut să fie stabilită cauza morţii.
Polițiștii fac cercetări în acest caz, fiind deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Criminaliştii nu a primit până acum nicio sesizare de la rudele victimei. Femeia ar fi lăsat în urmă patru copii, pe care îi creştea singură, soţul său fiind plecat din ţară.