Mii de oameni s-au strâns la Stonehenge pentru a celebra solstițiul de vară. Ritualurile învăluite în mister prin care se marchează cea mai lungă zi din an

Solstiţiul de vară a fost sărbătorit cu mare fast la Stonehenge despre care se zice că ar deţine puteri mistice. Mii de oameni s-au adunat în jurul ansamblului de piatră pentru a celebra cea mai lungă zi din emisfera nordică, zi ce marchează oficial startul verii.

• Cod galben de ploi, în mai multe zone. Cod portocaliu, cu precipitaţii ce depăşesc 100 de litri pe metru pătrat, de duminică. La munte, lapoviţă şi ninsoare

La solstițiu, soarele răsare în spatele intrării în cercul de piatră, iar razele de lumină sunt canalizate în centrul monumentului. Istoricii spun chiar că strămoşii au construit faimosul ansamblu cu intenţia de a onora acest moment.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a decis celebrarea solstiţiului, la 21 iunie, în fiecare an, ca întruchipare a unităţii moştenirii culturale şi a tradiţiilor de secole. Cultura reprezintă ansamblul caracteristicilor spirituale, materiale, intelectuale şi emoţionale distinctive ale unei societăţi sau ale unui grup social şi cuprinde, pe lângă artă şi literatură, stiluri de viaţă, moduri de a trăi, sisteme de valori, tradiţii şi credinţe. Astfel, cultura se află în centrul dezbaterilor contemporane despre identitate, coeziune socială şi dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere.

Denumirea de solstiţiu, din latinescul "solstitium", înseamnă "soare nemişcat" şi se produc două astfel de fenomene anual: în jurul datei de 21 iunie (cunoscut în mod obişnuit ca - solstiţiul de vară -, prima zi de vară şi cea mai lungă zi a anului) şi 21 decembrie (cunoscut în mod obişnuit ca - solstiţiul de iarnă -, prima zi de iarnă şi cea mai scurtă zi a anului, iluminată de Soare). Pe de altă parte, un echinocţiu - derivat din latinescul "aequinoctium", de la aequus (egal) şi nox (noaptea) - este de obicei considerat ca momentul în care Soarele se află deasupra Ecuatorului, iar acest fenomen apare de două ori în fiecare an: în jurul datei de 20 martie (denumit - echinocţiul de primăvară -, deoarece marchează începutul primăverii în majoritatea culturilor) şi 23 septembrie (numit - echinocţiul de toamnă -, marcând începutul toamnei). Atât datele solstiţiului, cât şi ale echinocţiului sunt marcate în culturile popoarelor prin diverse manifestări devenite tradiţionale, unele de secole.

Conştientă de faptul că solstiţiile şi echinocţiile simbolizează fertilitatea pământului, sistemele agricole şi de producţie alimentară, moştenirea culturală şi tradiţiile lor milenare, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a recunoscut că marcarea acestor evenimente este o întruchipare a unităţii moştenirii culturale şi a tradiţiilor de secole şi joacă în continuare un rol semnificativ în consolidarea legăturilor dintre popoare, pe baza respectului reciproc şi a idealurilor de pace şi bună vecinătate.

Prin urmare, în societăţile noastre din ce în ce mai diverse, este esenţial să se asigure o interacţiune armonioasă între oameni şi grupuri cu identităţi culturale variate şi dinamice, precum şi disponibilitatea acestora de a trăi împreună. În acest sens, diversitatea culturală este moştenirea comună a umanităţii şi ar trebui recunoscută şi afirmată în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare, se notează pe site-ul dedicat zilei.

Festivalurile focului au loc în munţii Pirinei în fiecare an în aceeaşi noapte, cea a solstiţiului de vară, când soarele este la zenit. Odată ce se lasă noaptea, oamenii din diferite oraşe şi sate poartă torţe aprinse în josul munţilor, pentru a aprinde o varietate de faruri construite în mod tradiţional. Coborârea este un moment special pentru tineri, semnificând trecerea de la adolescenţă la maturitate. Festivalul este considerat un moment pentru regenerarea legăturilor sociale şi întărirea sentimentelor de apartenenţă, identitate şi continuitate cu sărbători, inclusiv folclor popular şi mese comunale. Rolurile sunt atribuite anumitor persoane. Adesea, fetele tinere necăsătorite aşteaptă sosirea făcliilor în sat cu vin şi produse de patiserie dulci. Dimineaţa, oamenii adună jar sau cenuşă pentru a-şi proteja casele sau grădinile. Elementul are rădăcini adânci în comunităţile locale şi se perpetuează datorită unei reţele de asociaţii şi instituţii locale. Cel mai important loc de transmitere este familia, unde oamenii păstrează vie amintirea acestei moşteniri.

Solstițiu de vară 2024. Tradiții și obiceiuri

Din cele mai vechi timpuri, şi la români, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi de sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. Atotputernicia Soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. În timp, Noaptea de Sânziene - cum este denumită în folclorul românesc - a devenit o sărbătoare populară cu caracter tradiţional, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' (2000).

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii. În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.

Solstiţiile şi echinocţiile sunt momente astronomice care delimitează cele patru anotimpuri, care se produc atunci când Soarele ocupă aparent o anumită poziţie pe cer. După cum este cunoscut, mişcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mişcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor şi nopţilor la diferite momente ale anului, datorită poziţiei aproximativ fixe în spaţiu a axei de rotaţie a Pământului, precum şi a înclinării sale faţă de planul orbitei acestuia.