Minivacanță de vis în Harghita pentru suporterii Farului Constanţa, după meciul avut de echipă la Sfântu Gheorghe. De ce aventuri au avut parte
Mai mulţi suporteri ai Farului Constanţa au profitat de meciul pe care echipa l-a avut la Sfântu Gheorghe şi au petrecut o minivacanţă de neuitat în Harghita, lângă Băile Tuşnad. Cum a fost o zi plină de soare, turiştii au profitat şi au urcat şi pe munte. Un băiat, care a împlinit 11 ani, a fost sărbătorit de toţi cei de acolo.
De Redactia Observator la 30.04.2023, 11:49Cu siguranţă, pentru sărbătorit, aniversarea de la 11 ani va rămâne o amintire de neuitat.
Tânăr din Constanța: Suntem în vacanţă. Am venit în deplasarea asta pentru 1 Mai. Unul din juniorii grupării a făcut 11 ani. Îi zicem La mulţi ani! pe acestă cale.
Cu toţii sunt suporteri ai echipei de fotbal Farul Constanţa şi au venit să o susţină la meciul cu Sepsi Sfântul Gheorghe. Cum e şi 1 Mai şi au auzit că zona e superbă, iar oamenii primitori, s-au gândit să-şi prelungească şederea.
Gassner Wolfgang organizator: Ne-am urcat pe Stânca Şoimilor, am servit un gulaş în natură, într-o carieră de piatră în forma unui vulcan.
- Torţe, scaune aruncate pe teren şi peluze incendiate. Jandarmeria anunţă sancţiuni severe: 8 suporteri,...
- Bătăi între suporteri la derbiul de liga a doua Steaua - Dinamo. Un bărbat a făcut stop-cardiac şi a fost...
- Bătaie în stradă între suporteri înainte de meciul Steaua-Dinamo. Mai multe persoane au fost reţinute. VIDEO
Cu toţii au promis că o să revină
Aventura a pornit din Băile Tușnad unde, cu ajutorul unui camion de armată 6x6, din 1974, restaurat, au urcat pe munte. Prima oprire a fost la primul baraj construit pe Olt, care n-a mai apucat să şi fie folosit vreodată. A urmat Centrul Wellness din Bixad, de fapt, o baltă plină cu apa minerală, călduță, numai bună de o bălăceală.
A urmat un drum anevoios, prin pădure, pe parcursul căruia turiştii au fost încurajaţi cu câte un pahar de pălincă. La coborâre a fost mult mai uşor. Şi i-a aşteptat şi o masă copioasă. Cu toţii au promis că o să revină.