Misiune contracronometru în Botoșani. Bărbat de 63 de ani, salvat de la moarte după ce a căzut într-o fântână de 7 metri
Salvare miraculoasă în Botoșani. Un bărbat de 63 de ani a trecut pe lângă moarte, după ce a căzut într-o fântână de 7 metri adâncime.
De Redactia Observator la 07.05.2024, 09:46Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc, în urmă cu puțin timp, în municipiul Dorohoi.
Bărbat salvat dintr-o fântână
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și accesorii specifice, o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.
Unul dintre pompieri a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat. Acesta era în apă până la brâu și era conștient.
- Un bărbat a murit, după ce maşina în care se afla a lovit un cap de pod în Caraş-Severin. S-a stins chiar sub...
- A murit de Paşte pe trecerea de cale ferată, după ce utilitara pe care o conducea a fost lovită de tren, în Sibiu
- Un tânăr de 20 de ani a fost găsit crucificat pe gard, într-o parcare din Irlanda de Nord. Avea cuie bătute în...
A fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Soția bărbatului a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD.