Antena LIVE
Video

Momentul în care tânărul de 29 de ani intră cu mașina în agresorii tatălui său. I-a făcut una cu pământul, după ce i-a călcat cu Loganul de trei ori

Scene șocante în Râmnicu Sărat. Momentul în care tânărul de 29 de ani intră intenționat cu mașina într-un grup de persoane care îi agresau tatăl a fost surprins de camerele de supraveghere. Patru oameni au fost răniţi. Printre ei este un adolescent de 14 ani, dar şi tatăl celui care s-a urcat la volan. 

De la 24.05.2023, 17:11

Totul ar fi pornit la o petrecere. Familia a mers în vizită la cealaltă familie. La un moment dat, pe fondul alcoolului, oamenii au început să se certe iar oaspeții s-au ridicat și au vrut să plece. În acel moment, gazdele s-au dus după ei afară și a început o o bătaie generală.

Momentul în care tânărul își calcă "rivalii", surprins de camere

Cu topoare și bâte, fiecare dintre ei încerca să-și facă drepate. La un moment dat, tatăl tânărului de 29 de ani este încolțit de persoanele cu care, mai devreme, au petrecut. Într-un gest extrem, bărbatul de 29 de ani s-a urcat în mașină și a intrat în plin în cei care îi agresau tatăl

Deși șocant, nu se mulțumește doar cu atât. În imaginile de pe camerele de supraveghere se observă cum tânărul întoarce mașina și îi izbește din nou pe cei care îi stăteau în cale. Din păcate însă, planul lui nu a decurs așa cum credea și a ajuns să-și rănească propriul tată, pe care încerca de fapt să-l salveze. 

Patru oameni au ajuns cu răni la spital, dar trei dintre ei au fost externați, printre ei fiind și tatăl bărbatului. Totuși, cea de a patra persoană este în stare gravă și a fost transferată și a fost transferată la un spital din București. 

Ți-a plăcut acest articol?

buzau agresiune bataie victime ramnicu sarat
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024