Morţi suspecte ale bebeluşilor, la un spital din România. Mărturiile dramatice ale părinţilor: "Lucrurile s-au agravat, a început să se îngălbenească"
Infecțiile intarspitalicesti încă ascunse sub preș în spitalele României ucid și bebelușii. Sunt acuzaţii extrem de grave la Cluj. Mai mulţi părinţi susţin că pruncii au murit la scurt timp după naștere în Spitalul Judeţean. În cazul unuia dintre copii, în scrisoarea medicală scrie negru pe alb cu ce bacterie a fost infectat. Spitalul neagă toate acuzaţiile şi dă vină pe părinţi: n-au avut grijă. Ministerul confirmă că un copil decedat avea o altă bacterie intraspitalicească, dar susţine că la celelalte decese cauza a fost altă. Vă avertizez, urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.
De Redactia Observator la 12.10.2022, 19:29- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Coşmarul părinţilor a început la şase zile de la naşterea Alexandrei. Până atunci, fetiţa, deşi născută prematur, era în stare stabilă. Apoi a fost mutată pe secţia de Terapie de Intensivă.
Tatăl fetei: După trei-patru zile ne-au spus că este vorba de ceva bacterie intraspitalicească. Prima dată a fost vorba de ficat; antibioticele care i s-au acordat, 2-3 la număr nu au fost date exact pentru bacteria respectivă.
Antibioticele i-au fost date după ureche copilului
Copilul a primit antibiotice după...ureche. Asta pentru că spitalul nu a avut recipiente în care să ia probe de sânge. Scrisoarea medicală a fetiţei confirmă informaţia negru pe alb. Culmea, copila s-a născut la Bistriţa şi, cum era prematură, părinţii au vrut să aibă cele mai bune îngrijiri medicale. Aşa că au cerut să fie transferată la Cluj-Napoca.
- Medicul de la Polizu care ar fi aruncat o fetiță la gunoi, acuzat de o altă femeie că i-ar fi cusut uterul de...
- "Mi-a scăpat copilul în cap, la naștere". Noi acuzaţii la adresa medicului de la Polizu, care ar fi aruncat la...
- Maria, fetiţa născută prematur care s-a luptat 12 ore să supravieţuiască în gunoi: medicul de la Polizu ar fi...
Reporter: V-au spus vreun moment că a murit din cauza acelei bacterii, că se fac vinovaţi de aşa ceva?
Tatăl fetei: Nu, nu. Nu ni s-a spus absolut deloc.
La o săptămână distanţă, a murit şi Emanuel
Emanuel, băiatul familiei Cical s-a născut tot prematur, după ce mama a fost diagnosticată cu COVID şi a suferit o hemoragie. Câteva zile, cei doi copii au fost izolaţi împreună într-o sală de Terapie Intensivă.
Oana Cical, mama lui Emanuel: Dacă copilul meu n-a avut nicio bacterie aşa cum susţine spitalul, de ce m-au izolat cu fetiţa confirmată şi de ce a fost tratat cu o mulţime de antibotice care se dau pentru infecţii bacteriene severe, de ce?
Emanuel a murit după zile întregi de chin, timp în care părinţii au fost puşi să semneze scheme după scheme de tratament, fără nicio explicaţie.
Oana Cical, mama lui Emanuel: Medicii au început să-mi spună că are un pic de anemie, am semnat tot ce mi se dădea, apoi că trebuie să i se mai introducă un medicament. Pentru ce, lucrurile s-au agravat, a început să i se umfle burtica, a început să se îngălbenească
Abia când a fost trimis la chirurgie, familia a aflat cât de gravă era starea băiatului.
Oana Cical, mama lui Emanuel: Anemie, insuficienţă hepatică, sepsis, am fost în stare de şoc . Înainte să moară, cineva mi-a spus că copilul a luat o bacterie intraspitalicească foarte rezistentă la antibiotic. În scrisoarea mea medicală nu apare nicăieri nicio infecţie, nu s-a mai recunoscut
Micuţul Elias a murit în acelaşi spital la o săptămână de la naştere
Şi familia Todaşcă şi-a pierdut copilul la o săptămână de la naştere în acelaşi spital. În fişa medicală a lui Elias scrie că a luat bacteria e-coli de la mamă. Femeia susţine că atunci când s-a internat nu avea bacteria, ci a luat-o din spital.
Din cauza bacteriei, mama a făcut febră, starea i s-a agravat şi Elias a venit pe lume prematur.
Ilie Todaşcă, tatăl lui Elias: I s-a extins infecţia în sânge, de la ecoli a făcut sepsis, apoi hemoragie intracraniană. Au spus că a luat de la mămică ecoli
Băiatul a murit la spitalul de Pediatrie, unde fusese trimis pentru drenaj la plămâni. Familia aşteaptă acum rezultatele autopsiei.
Teodora Toma, avocat: Am formulat 3 plângeri penale în numele părinţilor care şi-au pierdut copiii la spitalul de urgenţă. Toate trei sunt pentru ucidere din culpă
Una dintre familii a făcut plângere şi la Ministerul Sănătăţii. Până acum, ministerul a rugat spitalul să facă anchetă internă. Şefa secţiei de neonatologie a refuzat să stea de vorbă cu noi. Iar purtătorul de cuvânt dă vina...pe părinţi.
Dorel Danciu, purtător de cuvânt spital: Eu ştiu că ar găsi un ţap ispăşitor. Principalul vinovat e doamna...şi mediul. Domnul Cicală de ce nu şi-a protejat familia?
Dorel Danciu, purtător de cuvânt spital: Infecţiile asociate actului medical sunt o realitate
Reporter: Şi care sunt procedurile ulterioare după ce e detectat un astfel de caz? Nu, se iau ceva măsuri?
Dorel Danciu, purtător de cuvânt spital: Ţi-am spus că se iau. S-au luat toate măsurile posibile
Opt copii au murit de la începutul acestui an la spitalul de urgenţă din Cluj-Napoca
Conform datelor oficiale, România are printre cele mai sigure spitale din Europa, cu o rata a infecţiilor nosocomiale de doar 2%, de patru ori mai puţin decât media europeană. În realitate însă, de teama sancţiunilor, cele mai multe infecţii luate de pacienţi din spitale nu sunt raportate şi în multe cazuri nici măcar nu se iau măsuri pentru combaterea acestora.
Spitalul de urgenţă din Cluj se află în top cinci cu cele mai multe astfel de infecţii. Direcţia de Sănătate Publică nu a răspuns solicitării Observator.