"N-am văzut în viaţa mea așa ceva!". O casă din Cluj a fost spulberată din temelii de o explozie teribilă. Proprietarii, prinși sub dărâmături
Explozie puternică, ieri după-amiază, în localitatea Apahida, județul Cluj. O casă a fost spulberată din temelii, iar cei doi locatari, soţ şi soţie, au fost salvaţi în ultimul moment de vecini. Victimele, de aproximativ 60 de ani, care au suferit arsuri pe aproximativ 40 la sută din suprafața corpului, au fost transportate la spital.
De Redactia Observator la 20.06.2022, 08:20Ce s-a întâmplat aici?
A explodat.
Bubuitura puternică a distrus casa în totalitate și i-a speriat pe vecini.
Aşa ceva! N-am văzut în viaţa mea!
- Cel puțin doi morți într-un atac asupra ultimului templu sikh din Kabul. Incidentul a avut loc la aproape un an de...
- Românii se gândesc deja la facturile din iarnă. Explozie pe piața pompelor de căldură, cererile au crescut și...
- Explozie puternică, urmată de incendiu din cauza unei butelii. în Sibiu. Un bărbat de 78 de ani, ars pe braţe...
Bubuitură mare! Când a explodat şi au zburat toate cărămizile şi ţigla, na!
Bărbatul spune că a avut noroc că a parcat maşina câţiva metri mai încolo.
M-am speriat, dară! Păi, dacă eram tocmai atunci, în timpul ăla, să fi venit în zona asta aici!
"A zis că soţul a vrut să aprindă aragazul şi atunci a bubuit"
Explozia, produsă cel mai probabil în urma unei acumulări de gaze, nu a fost urmată de incendiu. Proprietarii casei, doi soţi de aproximativ 60 de ani, au fost salvaţi dintre dărâmături de un vecin.
A zis că soţul a vrut să aprindă aragazul şi atunci a bubuit. Şi el tot e o rană aici pe piept. Şi ea, săraca, era sub un perete, o uşă acolo, a scos-o ginerele afară.
Când am văzut că iese praf, că fum nu era, am fugit foarte tare.
Poarta era închisă, am sărit pe la colţul gardului. Şi am ridicat uşa, încă m-am tăiat puţin la un deget cu un ciob de sticlă, ca să putem să salvăm.
O centrală defectă ar fi cauzat explozia, spun vecinii
Victimele, care au suferit arsuri pe aproximativ 40 la sută din suprafața corpului, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Momentan, nu se cunoaște cauza exploziei, însă vecinii susțin că aceasta a fost declanșată de o centrală termică defectă.
Pompierii vor stabili în perioada următoare cauza exactă.