Video Românii se gândesc deja la facturile din iarnă. Explozie pe piața pompelor de căldură, cererile au crescut și cu 400%
Pe principiul ne facem iarna car şi vara sanie, tot mai mulţi români se pregătesc deja pentru sezonul rece şi îşi montează în locuinţe pompe de căldură. Cererea a crescut şi cu 400%. Nu poluează, facturile scad la jumătate, iar investiţia se recuperează în câţiva ani. Atenţie, însă, deşi teoretic se pot instala oriunde, practic, dacă locuinţa este veche şi prost izolată, nu vor fi eficiente.
În funcţie de sursa de energie, pompele sunt de trei feluri. Cele aer-apă captează aerul din exterior şi îl transformă în căldură. Cele sol-apă preiau căldura din pământ prin tuburi băgate în adâncime. Iar pompele de tip apă-apă au nevoie de un puţ forat până la pânza freatică sau o conectare directă la reţea.
Explozie de cereri pe piața pompelor de căldură
Ionuţ Călugăru, director companie: Toate extrag căldură dintr-un mediu şi transferă căldură în interiorul casei. Cele mai versatile, cele mai uşor de instalat şi care au şi un cost mult mai mic sunt cele de tip aer-apă. Se potrivesc chiar şi la proiecte unde sunt apartamente de dimensiuni mai mici.
Mihnea Catuţi, director de cercetare: O centrală pe gaze poate avea chiar 70% eficienţă. Pompele de căldură au undeva între 250 şi 400% eficienţă. Deci, practic, pentru un kwh consumat se produc 4 kwh de căldură sau de apă caldă.
- Schimbarea furnizorului de energie se va face peste noapte. Când am putea vedea primele facturi mai mici
- Românii care sperau la facturi mai mici la energie, datorită panourilor fotovoltaice, s-au lovit de birocrație....
- Ce este convenția de consum? Cum se calculează facturile la electricitate pentru cei care nu trimit indexul
Asta înseamnă facturi mai mici. În plus, sistemul e prietenos cu mediul.
Florin Mandă: Economii pot fi între 10 şi 40-50%.
Mihnea Catuţi, director de cercetare: În momentul în care toată producţia de căldură trece pe curent electric şi facturile cresc. Ne uităm aici poate la un consum mediu, într-o casă, undela la 500 kwh faţă de 100 care e consumul mediu de electricitate acum într-o gospodărie din România. O pompă de căldură nu are emisii de niciun fel. Deci nu poluează aerul înconjurător, nu are emisii de CO2 deci nu contribuie la încălzirea globală.
Preţurile pentru echipamente şi instalare pornesc de la 4-5 mii de euro şi pot ajunge la peste 10 mii de euro.
Florin Mandă: Investiţia poate fi amortizată în 4-5 ani. Pot fi montate în orice tip de locuinţă, de la apartamente, case sau chiar blocuri.
Ionuţ Călugăru, director companie: Va fi cu siguranţă un mic deranj în ceea ce înseamnă înocuirea de ţevi care pe la toate bocurile vechi au şi ele o vârstă în schimb pentru ansamblurile noi aceste tipuri de soluţii se pretează de minune. Se poate face contorizare independentă.
Dacă, însă, locuinţa nu este bine izolată, eficienţa scade considerabil.
Florin Mandă: Înainte de a alege pompa de căldură recomandăm să se facă un studiu privind pierderile de căldură. Pentru că dacă pompa de căldură nu este dimensionată corect s-ar putea ca beneficiarul să nu fie mulţumit sau mai rău în condiţii meteo extreme -15 -20 de grade pompa de căldură să nu poată să facă faţă cerinţei de încălzire.
Dacă unele pompe au nevoie de o cameră tehnică de aproximativ 70 de cm pătraţi, alte pot fi integrate în mobilier. Pentru independenţă energetică, şi panourile fotovoltaice se pot folosi ca sursă de alimentare. Ţări ca Franţa sau Italia încurajează instalarea pompelor de căldură şi oferă vouchere care acoperă şi 90% din costuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰