Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Ne-au găsit pe noi pata neagră a litoralului". Stațiunea căreia Ministerul i-ar putea retrage clasificarea turistică

Costineşti, stațiunea tinerilor, arată ca un ghetou şi pune în pericol siguranţa turiştilor. Concluzia aparţine chiar ministrului Turismului care a vrut să vadă cât de pregătit este litoralul pentru 1 Mai. Dacă problemele nu se remediază, ministrul ameninţă retragerea clasificării turistice. 

De la 13.04.2023, 14:38
WhatsApp
Vezi și:

Fie că ajungi cu maşina sau cu trenul, în Costineşti te întâmpină imaginea dezolantă a nepăsării.

Andreea Filip, reporter Observator: Gara din Costineşti este complet încremenită în timp. Aşa cum arată cişmeaua asta, insalubră, aşa este totul de jur împrejur. Casa de bilete, linia de cale ferată.

Decorul i-a lăsat un gust amar şi ministrului Turismului. Într-o vizită inopinată, Daniel Cadariu a vrut să vadă cât de pregătit este litoralul pentru turiştii care vor ajunge aici peste doar două săptămâni. De 1 Mai, la Costineşti sunt aşteptaţi 30.000 de tineri.

Daniel Cadariu, ministrul Turismului: Arată ca un ghetou comercial în care, în tot răstimpul ăsta de după Revoluţie, pare că toată lumea a fost focusată pe a câştiga financiar, fără a se gândi la siguranţa cetăţeanului. Noi putem lua doar măsura declasificării, acolo unde nu mai sunt îndeplinite condiţiile iniţiale.

Pe acelaşi subiect

80% din activele din Costineşti sunt în administrarea Biroului de Turism pentru Tineret

Dorin Jeanu, primar Costineşti: Ne-au găsit pe noi pata neagră a litoralului. Spre surpinderea domnului ministru, aici este administrat de Ministerul Tineretului şi Familiei. Cum să arătăm cu degetul după 30 de ani? Astea nu sunt lăsate de ieri, de un an, doi.

Mai exact, 80% din activele din Costineşti sunt în administrarea Biroului de Turism pentru Tineret, care aparţine de Ministerul Tineretului şi Familiei. Într-un răspuns pentru Observator, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse spune că Biroul de Turism pentru Tineret mai deţine în Costineşti doat 7 unităţi turistice, restul au fost fie închiriate, concesionate sau vândute şi fac în prezent obiectul unor litigii care sunt pe rolul instanţelor de judecată.

Clădirile dărăpănate nu sunt singurele probleme cu care se confruntă staţiunea. Anul trecut, în plin sezon estival, Controale ANPC s-au făcut cu mascaţii şi luptătorii Antitero. Mai multe terase au fost închise, iar şase tone de produse alterate şi expirate au fost retrase de la comercializare.

Horia Constantinescu, preşedinte ANPC: Costineştiul traversează o perioadă de degradare continuă. Văd că lucrurile s-au înrăutăţit.

Autorităţile locale şi oficialii din Capitală caută acum soluţii pentru remedierea problemelor

La polul opus sunt micii agenţi economici care speră că staţiunea, cândva magnet pentru pentru turişti, va reveni la gloria de altădată.

Georgeta Kreici, manager terasă: Încă de la terminarea precedentului sezon estival, noi suntem tot pregătiţi, igienizăm, renovăm.

Autorităţile locale şi oficialii din Capitală caută acum soluţii pentru remedierea problemelor. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a preluat de la Ministerul Tineretului și Sportului doar pachetul de acțiuni deținut de statul român la societatea BTT S.A., nu active sau imobile.

Andreea Filip

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă. ...

costinesti statiune ministerul turismului
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024