Nicio masă fără peşte, de Buna Vestire. În ciuda cozilor interminabile, vânzătorii se plâng: "Nu mai cumpără ca acum 5 ani"
Nicio masă fără peşte, de Buna Vestire. Creştinii din toată ţara au vrut să petreacă sărbătoarea cu un preparat proaspăt, gătit la cuptor sau la grătar. Ziua de azi, cunoscută popular şi Blagoveştenia, prăznuieşte ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
De Mădălina Chiţac la 25.03.2023, 19:49Adrian Obreja, reporter Observator: În pescărie, de la primele ore ale dimineţii s-au format cozi interminabile. Sunt aproximativ 50 de persoane la rând constant şi toţi speră să fie destul peşte pe stoc.
Pescăriile de la malul Dunării, din Galaţi, au fost pline şi de peşte şi de cumpărători. Marfa s-a epuizat însă rapid, pentru că astăzi a fost prima dezlegare la peşte din cel mai lung şi aspru post al anului: postul Paştelui.
Chiar dacă preţurile au fost mai mari decât anul trecut, şi în Capitală peştele a fost la mare căutare
Mădălina Chiţac, reporter Observator: Şi peştele e mai scump în acest an. Preţul a crescut cu 22 de procente, în medie, în comparaţie cu 2022. Asta arată datele oficiale. În acest magazin, un kilogram de crap costă 36 de lei, păstrăvul se vinde cu 43 de lei pe kilogram, iar somonul a ajuns să coste şi 120 de lei.
Marian Pescaru, vânzător: În general cumpără puţin. Nu mai cumpără ca acum cinci ani, cu sacoşa. Cumpără două rondele, trei.
Cine nu s-a îndurat să-l cumpere, l-a pescuit direct din baltă. Au fost însă şi români care nu au vrut să gătească şi au mâncat peşte la restaurant.
Buna Vestire nu înseamnă doar dezlegare la peşte, ci şi obiceiuri păstrate din străbuni. În Groşi, Maramureş, cine aprinde primul vreascurile în dimineaţa de Blagoveştenie este considerat cel mai harnic gospodar al satului. Ziua de 25 martie marchează oficial şi începutul anului agrar.
O altă tradiţie la sate este stropirea cu apă sfinţită a pomilor pentru a da roade multe şi pentru a fi feriţi de îngheţ sau grindină.