Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Buna Vestire 2023: Cu cât a crescut preţul la peşte faţă de anul trecut

Credincioşii sărbătoresc astăzi Buna Vestire şi se bucură de prima dintre cele două dezlegări la peşte din postul Paştelui. Pieţele şi magazinele au fost pline de clienţi în căutare de marfă proaspătă, încă de ieri. Cei mai multi au cumparat însă puţin, doar de pofta, pentru ca preţurile sunt cu 30% mai mari decât anul trecut.

de Redactia Observator

la 25.03.2023 , 09:30

Calcan, scrumbie, hanus, adică un guvid mai frumos şi mai mare, guvide - acestea sunt recomandările pescarilor. Scrumbia e însă vedeta momentului.

Dezlegare la peşte de Buna Vestire, 25 martie

Cum cererea e mare în fiecare an şi sute de turişti vin ca să mănânce peşte la malul mării, proprietarii de cherhanale din Constanţa s-au reorientat: aduc marfă proaspătă şi din lacuri private.

Vezi și

Matei Datcu - proprietar Restaurant: L-am adus de la baltă, de la Bugeac, tata se ocupă acolo mai mult, ca şi cantitate sunt în jur de 500. Toată familia ne pregătim fix pentru sărbătoarea de sâmbătă.

Pe acelaşi subiect

Din mare sau din baltă, peştele ajunge direct în bucătărie unde este transformat în borş, storgeag, este pus la cuptor, pe grătar, cu lămâie, legume sau pur şi simplu marinat cu ceapă şi oţet.

Liliana Gheorghe, bucătar: De Buna Vestire vor fi undeva la 200 de litri de storgeag. În total, undeva la 400-500 de litri.

Aglomeraţie în pieţe pentru cumpărăturile de Buna Vestire

Şi în pieţe a fost forfotă. Clienţii mai mult s-au uitat, însă, decât au cumpărat. Cel mai ieftin peşte din galantarele din Constanţa e novacul - 20 de lei kilogramul. Crapul se vinde cu 32 de lei kilogramul iar cel mai scump este sturionul, 55 de lei kilogramul.

Reporter: De Buna Vestire cam ce peşte aţi vrea să luaţi?

Client: Din ăla mai ieftin, de care să iau?

Reporter: Cum vi se par preţurile?

Client: Scump.

Client: Mă duc şi iau nişte macrou congelat, că e 17,5 lei, că de pe aici nu prea îmi permit.

Buna Vestire: Sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox

Buna Vestire este una dintre cele mai importante sărbători pentru creştinii ortodocşi şi catolici.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: Este începutul sărbătorilor, pentru că atunci se vesteşte venirea în lume, coborârea din cer a fiului lui Dumnezeu. Este marea sărbătoare a Maicii Domnului.

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a lămurit şi dilema consumului de fructe de mare în post.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: Legumele, orice fel de legume şi fructe. Acestea sunt de post. În niciun caz aşa zisele fructele de mare, care sunt animale.

România importă peste 100 de mii de tone de peşte anual, adică 90% din consumul naţional, peştele congelat fiind în topul preferinţelor pentru că este cel mai ieftin. Importurile au provenit în principal din țări precum Spania, Polonia și Canada. De export nici nu poate fi vorba. Consumul de peşte în România a crescut de la 6,5 kg pe cap de locuitor pe an, în urmă cu 12-13 ani, la 8,5 kg.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Buna Vestire 2023: Cu cât a crescut preţul la peşte faţă de anul trecut