"Nu a încetinit, nu s-a oprit, nimic! Se vede şi pe filmare". Accident teribil cu 16 victime, în Mureș, după manevra inconștientă a unui șofer de 19 ani
Accident grav în judeţul Mureş. 16 persoane au fost rănite, iar trei dintre acestea au ajuns în stare gravă la spital după ce o autoutilitară condusă de un tânăr de 19 ani s-a ciocnit violent cu un microbuz. În urma impactului, maşina a fost proiectată într-un gard şi a rupt o ţeavă de gaze.
De Sorin Tanţoş la 09.09.2023, 08:36Accidentul teribil s-a petrecut în localitatea Band, din judeţul Mureş. Microbuzul circula regulamentar, când la un moment s-a lovit violent de o maşină care ieşea de pe un drum lăturalnic fără să asigure. În urma impactului maşina a fost proiectată în gardul unei case.
Șofer microbuz: Veneam regulamentar de la Targu Mureş spre Sărmaşu şi din partea dreaptă mi-a ieşit cu viteză, nu s-a asigurat şi l-am lovit în plin. Eu nu avem viteză, domnul cum am văzut cam avea, se vede şi pe filmare. Nici nu o încetinit, nu s-a oprit nimic.
Bărbat: Bine că nu a intrat în casă. A rupt gardul. A rupt gazul, a rupt gardul de tot.
În urma impactului o ţeavă de gaz a fost avariată, existând pericolul producerii unei explozii.
- "Fetiţele strigau: mami, nu ne lăsa, nu ne lăsa!" Un șofer beat a spulberat cu mașina o tânără mamă care se...
- Momentul în care un șofer adormit la volan face prăpăd cu TIR-ul, într-un giratoriu din Lețcani, a fost filmat
- Dezastru la intrarea în Lețcani, după ce un șofer de TIR a adormit la volan. Camionul a spulberat sensul...
Nagy Miklos - SVSU Band: Am auzit că sună gazul foarte tare. Am luat jos bornele prima dată ca să nu aibă maşinile curent şi am fugit repede. Am rupt o coadă de mătură, o cârpă şi am oprit gazul.
16 persoane au fost rănite în accidentul din Band
Şoferul autoutilitarei a fost transportat în stare gravă la spital împreună cu o femeie însărcinată şi un băieţel de patru ani.
Colonel Porav Cristian ISU Mureș: Patru dintre victime au necesitat transportul la unitatea de primiri urgenţe. Au fost transportate de către o ambulanţă tip SMURD şi o ambulanţă SAJ.
Maria Salața, UPU SMURD Târgu Mureș: Au fost aduşi în UPU trei pacienţi. Un pacient din maşină care a intrat în coliziune cu microbuzul şi care prezintă contuzii hemoragice la nivel cerebral, fracturi costale. Copilaşul este în afara oricărui pericol, nu are absolut nicio leziune, iar mama la fel nu are leziuni traumatice.
Şoferul microbuzului a fost testat de poliţişti, însă acesta nu băuse. Tânărului care nu s-a asigurat când a vrut să iasă pe strada principală i se vor recolta probe biologice. Oricum, pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Dacă rezultatele vor arăta că a fost şi băut, va fi cercetat şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.