Antena LIVE

Curs valutar

Video

O furtună puternică, de Cod Roșu, le-a testat credința pelerinilor de la Mănăstirea Nicula. A plouat în 2 ore cât pentru toată luna

Ploaia s-a abătut şi peste pelerinii de la Mănăstirea Nicula. Un Cod Roşu de furtuni şi vreme severă le-a testat credinţa oamenilor veniţi să se închine la icoana făcătoare de minuni. În două ore, a plouat cât pentru toată luna. La prânz, o procesiune i-a purtat pe oameni, pe jos, pe un traseu de aproape şapte kilometri. Peste 20.000 de pelerini sunt pregătiţi pentru o noapte albă, pe furtună. Înseratul aduce slujba mult aşteptată. Icoana Maicii Domnului va fi scoasă, iar oamenii se vor putea închina în curtea lăcaşului. 

De la 14.08.2022, 20:00
WhatsApp
Vezi și:

La prânz, sute de credincioşi, alături mitropolitul Clujului şi un alai de preoţi, au luat drumul credinţei, bătătorit an de an. Au pornit pe jos din Gherla şi au urcat şapte kilometri până pe Dealul Mănăstirii. Un singur gând îi uneşte pe toţi: să ajungă la Mănăstirea Nicula şi să se roage.

Alex Prunean, reporter Observator: În acest moment sunt peste 20.000 de oameni la Mănăstirea Nicula, iar câmpul din spatele bisericii este plin până la refuz. Mulţi dintre ei au venit cu cortul, dar după cum vedeţi, şi mai mulţi vor înnopta doar pe patură sau chiar direct pe iarbă, sub cerul liber. 

Fiecare petic de iarbă e acoperit la Mănăstirea Nicula

Elena vine din Vâlcea. Şi-a găsit loc pe treptele bisericii. Va dormi pe pătură, sub cerul liber. Cu rugăciunea în gând, pelerinii s-au aşezat la coadă, să ajungă la icoana Fecioarei Maria, despre care se spune că este făcătoare de minuni. 

Pe acelaşi subiect

Mihaela s-a mutat de ani buni în Austria. Îşi ia concediu de fiecare dată şi vine să se roage aici.

O rog pe Maica Domnului să mă ajute, să-mi dea sănătate, putere şi să pot să merg mai departe cu tot ceea ce-mi oferă viaţa. 

Nici măcar o ploaie torenţială, venită parcă de nicăieri, nu i-a dat înapoi pe credincioşi. Un mesaj RO-ALERT, în care oamenii era atenţionaţi de codul portocaliu de vreme severă care s-a abătut peste Cluj, a spart liniştea de ceremonie din curtea mănăstirii. 

Punctul culminant al pelerinajului va fi la diseară la ora 22, când icoana va fi scoasă din biserică pe braţe de preoţi şi pusă pe altar, în faţa tuturor. La miezul nopţii, se va înconjura mănăstirea cu ea, de trei ori. Mâine, dupa Sfânta Liturghie, pelerinii vor primi bucate gătite de călugări.

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

manastirea nicula pelerinaj credinciosi furtuna ploaie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024