O nouă escrocherie pe internet: "dă-mi un milion până mâine". Victimele se pot trezi fără niciun leu în conturi
"Ţi-e milă. ţi-am luat banii!". Replica celebră din filmul Filantropica a devenit motto-ul unei noi escrocherii de pe reţelele de socializare. Dacă primeşti mesaje de la prieteni sau familie precum "dă-mi un milion până mâine" sau "ajută-mă cu nişte bani, e urgent", verifică de două ori. Te poţi trezi fără niciun leu în conturi.
De Cosmina Balint la 27.01.2024, 21:11Scenariul e simplu: escrocii se dau drept persoane apropiate potenţialelor victime şi cer o sumă cu împrumut: se justifică spunând că au conturile ori cardurile bancare blocate.
- Cosmina Balin, reporter Observator: După ce preiau controlul asupra conturilor utilizatorilor, pe care fie le sparg, fie cumpără accesul de pe Dark Net, atacatorii cibernetici studiază interacţiunile cu prietenii virtuali. La finalul analizei, trimit victimei ţintit mesajele care nu dau nimic de bănuit şi cer bani cu împrumut.
Laura a crezut că vorbeşte cu prietenul ei prin mesaje. Când şi-a dat seama că ceva este în neregulă, era deja prea târziu.
- Victimă: Prietenul meu mi-a dat mesaj şi mi-a spus că are o problemă şi m-a rugat să îi trimit o sumă de bani. I-am trimis, dar m-a pus să pun într-un link totul. După m-a întrebat dacă mai am şi dacă îi mai trimit. Eu i-am spus că îi trimit pe Revolut şi a spus că are contul blocat, nu m-am gândit, că vorbea exact ca el. Două mii. Mi-a mai cerut după, dar nu mai aveam bani pe card şi nu i-am mai dat. Nu m-am gândit pentru că i-am mai dat bani împrumut şi m-am gândit că poate mai avea nevoie.
- Un braşovean a dat comenzi de peste 40 de mii de lei folosind datele unor conturi bancare furate. A fost prins în...
- Şi-a montat câteva antene satelit pe casă şi a dat cea mai mare lovitură din istorie caselor de pariuri. Afla...
- Cum a putut un român să vadă înaintea tuturor cine dădea gol la meciuri. A lovit industria pariurilor
Sumele cerute de hackeri variază în funcţie de profilul celui abordat
- Mihai Rotariu, DNSC: Atacatorii, odată ce compromit un cont, se pot uita în conversaţiile din acel cont şi în functie de specificul persoanei respective pot cere o anumită sumă de bani. Poate exista în conversaţia respecitvă un istoric, s-a mai întâmplat acelasi scenariu. Am cerut o sumă de bani și am primit acea suma de bani.
Infractorii cer ca tranzacţiile să fie făcute printr-un link pentru ca încasările să ajungă rapid în conturile lor. În cazul unor astfel de solicitări online, specialiştii recomandă să verificăm la telefon şi să creăm o dublă autentificare pe platformele de socializare.
- Sorin Stănică, prevenirea infracționalității online: Când primim solicitări prin reţelele de socializare, prin reţelele de mesagerie, să încercăm să verificăm cu persoana respectivă prin alte moduri. Avem numărul de telefon, putem să îi întrebăm. E mai bine să verificăm din mai multe surse.
Metodele de fraudă online s-au rafinat şi cu ajutorul inteligenţei artificiale
Sunt softuri care pot imita chiar vocile la telefon şi profilurile vedetelor. Un bărbat din Italia a picat în plasa escrocilor: a crezut că va cumpăra maşina Angelinei Jolie şi a plătit hoţilor 50.000 de euro.