Antena LIVE

Curs valutar

Video

Paradox în domeniul construcţiilor. E singurul sector neafectat de pandemie, dar e lovit de criza forţei de muncă: de ce îl evită tinerii

Într-un an în care în aproape toate domeniile s-au făcut restucturări, în unul singur s-au făcut constant angajări. Vorbim despre sectorul construcţiilor, care deşi nu a fost atins de pandemie, e afectat grav de criza forţei de muncă. Tinerii evită universitatea de construcţii pe motiv că e un domeniu greu, aşa că am ajuns ca absolvenţii de facultate dintr-un an să acopere doar jumătate din cererea de pe piaţă. Şi asta deşi salariile ajung chiar şi la 5.000 de euro

De la 07.07.2021, 20:22
WhatsApp
Vezi și:

Adrian a fost student la construcţii şi, acum la 31 de ani ai săi, e deja director tehnic la Comapania de Drumuri. Are pe mână proiecte importante de infrastructură pentru ţară, dar are nevoie de colegi noi ca să se le susţină.

Adrian Udeanu - director tehnic CNAIR: Am lucrat încă din timpul facultăţii, iar acum în August fac 10 ani de experienţă în domeniu. Avem nevoie de ingineri geotehnicieni, ingineri geodezi, de construcţii civile, iar în momentul de faţă, în companie resimţim lipsa personalului calificat.

Şi Ionuţ e mândru de meseria lui.

Ionuţ Urecheatu - şef departament tehnic CNAIR: Când ies cu prietenii am o satisfacţie extraordinară când merg pe un drum sau o autostradă la care am lucrat.

Pe acelaşi subiect

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale are mereu în desfăşurare lucrări precum cele din spatele meu, dar pentru acestea e nevoie de personal calificat, aşa că în mod constant face angajări. ANul trecut a scos la concurs 36 de posturi, dar au reuşit să ocupe doar 21 dintre acestea. Acum, în 2021, au scos mult mai puţine posturi la concurs, 20, dar aui angajat doar 6 persoane.

Cătălin Drulă - ministrul Transporturilor: E un domeniu cool, e un domeniu de viitor. Un domeniu în care vă veţi găsi job şi de care e multă nevoie în România în următorii 10-20-30 de ani.

Şi nu doar la stat se resimte deficitul de personal, ci şi în privat. Din disperare, firmele de construcţii scot sume uriaşe din buzunar pentru a-i angaja pe tinerii absolvenţi de facultate, chiar şi fără experienţă în domeniu.

Cristian Erbaşu - preşedinte FPSC: Din cauza acestei crize, ei fac solicitări pentru salarii foarte mari fără a oferi servicii şi capabilitate similară cu salariile pe care le obţin. După un an de experienţă, discutăm de la 1.000 euro în sus. Unde pot ajunge, pot ajunge sus, la nivel de până la 4-5.000 de euro net.

În momentul de faţă, numărul celor care ies de pe băncile facultăţii nu pot acoperi nici măcar jumătate din cererea de personal din piaţă.

Radu Văcăreanu - rector al UTCB: Industria spune că ar avea nevoie de 3.000-3.500 de constructori cu studii superioare în feicare an. Noi reuşim, în toată ţara, să depăşim cu puţin 1.500 de absolvenţi. Este imposibil să păstrăm toţi absolvenţii în România, deşi am avea nevoie de ei aici. Are garantat jobul după ce termină facultatea. Absolut.

Din 2018, numărul absolvenţilor de liceu care aleg o facultate din domeniul construcţiilor e pe un trend ascendent, dar tot nu e suficient. În România, e nevoie de oameni pe toată piaţa muncii, de la electricieni, şoferi şi confecţioneri până la IT-işti.

Alexandra Marin
bani constructii facultate
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025