Petiţie pentru telescaunul din Parâng, oprit în urma unei defecţiuni. Instructorii de schi şi turiştii speră să îl salveze
"Nu vreau să moară staţiunea Parâng!" este strigătul instructorilor de schi, dar şi al turiştilor care au lansat o petiţie pentru repornirea vechiului telescaun din masivul Parâng, chiar în acestă toamnă. Telefericul atât de iubit de turişti s-a defectat în această vară, iar de atunci, pasionaţii muntelui nu pot decât să îl privească cu jind. Ca un răspuns la valul de cereri, autorităţile spun că acest lucru ar putea fi posibil, însă abia la începutul noului sezon de iarnă.
De Redactia Observator la 12.09.2024, 08:52Defect şi abandonat. Aşa arată acum telescaunul din Parâng, vechi de peste 40 de ani. Cei care obişnuiau să urce în staţiune la peste 1700 de metri altitudine se simt dezămăgiţi, astfel că au deschis o petiţie online prin care cer repararea cât mai urgentă a instalaţiei de transport pe cablu.
Petiţie pentru telescaunul din Parâng
"Sperăm ca acest telescaun să fie reparat, pentru că este foarte important pentru staţiune", spune Alexandru Nyari, monitor schi.
În Parâng există şi un telescaun mai nou, însă acesta nu poate merge până sus în staţiune. Cel vechi era mult mai util, spun cabanierii, oamenii muntelui, dar şi turiştii care au acceptat provocarea şi au semnat petiţia.
- "Putea să fie o tragedie a României". Turiştii urmau să urce în telescaunul groazei din Parâng, imediat după...
- Doi muncitori care făceau revizia la telescaunul Parâng au căzut în gol 8 metri. Au supraviețuit miraculos,...
- Copil de 8 ani, căzut din telescaun în stațiunea Straja. Băiatul era însoțit tot de un minor când s-a...
"Am până în prezent undeva la 200 de semnături şi comentarii că au semnat şi îşi doresc ca Parângul să nu moară", adaugă Alexandru Nyari, monitor schi.
Telescaunul din Parâng este oprit din luna iulie, după ce o piesă de la instalaţia de tractare s-a rupt. La acea vreme, doi muncitori de la întreţinere au căzut de la înălţime, însă din fericire, au supravieţuit. Între timp, conducerea primăriei Petroşani, care şi administrează telescaunul a deschis o anchetă.
"Concluziile expertizei tehnice făcute de către un expert autorizat sunt că a fost un defect de material la rulment. Urmează să facem un plan de reparaţie, care va trebui aprobat de către ISCIR, după care să procedăm la repararea telescaunului vechi, înlocuirea rulmentului şi repunerea în funcţiune", spune Tiberiu Iacob Ridzi, primar Petroșani.
Parângul este una dintre cele mai căutate staţiuni din Valea Jiului, alaturi de Straja şi Pasul Vâlcan.