Antena LIVE

Curs valutar

Video

Petrecere de 5 stele în Poiana Brașov. Cât a cheltuit o tânără pe ținuta din prima zi a anului: "Am şi nurcă, dar nu era cazul să vin cu ea aici"

Se spune că anul va fi aşa cum îl începi. În Poiana Braşov, petrecerea continuă în aer liber. Nimeni însă nu se supără, pentru că dansul şi distracţia încălzesc pe oricine. 

De la 01.01.2024, 20:25
WhatsApp
Vezi și:

Andreea Petrescu, reporter Observator: Sunt câteva sute de oameni aici, adunaţi încă de la amiază. Petrecerea este sub stele, iar cei care au ales încă o noapte de distracţie par să nu fie câtuşi de puţin obosiţi după noaptea de Revelion. Sunt fresh, şi-au comandat deja cocktailuri şi de voie, de nevoie dansează absolut tot timpul pentru a nu simţi frigul. Sunt puţine grade în termometre, dar atmosfera este incendiară. Pentru unii ar putea fi ultima seară de distracţie, pentru că de mâine se vor întoarce la Bucureşti, astfel că, toţi cei cu care am vorbit mai devreme, ne-au spus că vor să stea aici până târziu în noapte. 

După distracţia de Revelion în localurile de lux din Poiana Braşov, a urmat cea de zi. Petrecerea a fost animată de dans, sesiuni de fotografii, iar chelnerii au avut grijă să nu lipsească sticlele de şampanie scumpă. După lăsarea întunericului, spectacolul s-a încins şi cu ajutorul artificiilor. Muzica a fost asigurată de DJ Valeron.

Turiștii au sărit peste sesiunea de ski și au trecut direct la petrecere

Tema a fost apres ski, genul de petrecere la care invitaţii vin direct de pe pârtie. Dar pentru că zăpada este puţină în Poiană, petrecăreţii au sărit peste sesiunea de ski. Fără grija echipamentului de ski, s-au concentrat pe ţinute mixte.

Pe acelaşi subiect

Ines Chiriac, reprezentant club: Asta facem noi în fiecare weekend, este un apres ski party şi atunci lumea vine, se distrează. Vibe-ul de munte oricum îţi aduce o stare atât de bine încât restul vin toate la pachet.

Se poartă combinaţiile de haine sport şi elegant, accesorizate retro

Ioana Grama este un influencer cu peste o jumătate de milion de urmăritori pe Instagram. Dacă în noaptea de Anul Nou a etalat ţinute festive, în prima zi din 2024 a ales stilul casual. Dar a avut grijă să nu îi lipsească haina de blană, simbolul luxului, dar varianta eco.

Ioana Grama, influencer: Lungă, scurtă, dar să nu fie naturală. Adică eu nu sunt de acord cu blănurile naturale. Fiecare poartă ce-i place şi toată lumea ar trebui să-şi găsească stilul propriu şi să nu urmărească trendurile.

Conceptul de petrecere apres ski este strâns legat de ţinută. Se poartă combinaţiile de haine sport şi elegant, accesorizate retro.

Monica Burcă, agent imobiliar: Ochelarii sunt o ediţie limitată de la Gucci, nu mai există de mult acest model, de câţiva ani, adică. Restul este blană de vulpe. Am şi nurcă, dar nu era cazul să vin cu ea aici. Şi cam atât. O ţinută sport, cu o blană bine pusă, două trei bijuterii scoase în valoare, e perfect.

Tinerele nu s-au uitat la bani și au etalat ținute de mii de lei

Preţul ţinutelor depinde de posibilităţi sau gusturi.

Ioana Grama, influencer: Nu, nu, stai! Vreo 2.000 de lei, cam aşa, ceva de genul.

Monica Burcă, agent imobiliar: 5.000.

Reporter: De euro, da?

Monica Burcă, agent imobiliar: Da.

Petrecerile din cluburile de lux de la munte se vor relua mâine seară, după ce turiştii vor prinde puteri pentru încă o noapte de distracţie. 

Andreea Petrescu

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec. ...

petrecere club poiana brasov tinuta turisti distractie
Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților...
Fanatik.ro
Publicat 02.12.2024
Cea mai lungă perioadă în care un om a reușit să rămână treaz
spotmedia.ro
Publicat 03.12.2024
Soluția inevitabilă după alegerile parlamentare. Rămâne Ciolacu premier?
spotmedia.ro
Publicat 02.12.2024
3 zodii care se vor îmbogăți în decembrie 2024, potrivit numerologului Mihai...
Gandul
Publicat 03.12.2024
Eșecul USR îngroapă șansele Elenei Lasconi în cursa pentru Cotroceni....
Adevărul
Publicat 03.12.2024
Cum se simte mama lui Liviu Vârciu care a ajuns de urgență la spital pentru o...
A1
Publicat 03.12.2024
Horoscopul zilei de 4 decembrie 2024. Săgetătorii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 03.12.2024
Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea! Modul inedit în...
spynews.ro
Publicat 03.12.2024
VIDEO. Giulia, făcută KO în ringul de box în doar câteva secunde, de o...
GSP
Publicat 03.12.2024
Prima soție a lui Helmut Duckadam a vorbit despre încheierea mariajului dintre...
Click.ro
Publicat 03.12.2024
Cum îți poate intra cineva în telefon. Trucurile prin care îți protejezi...
Useit
Publicat 03.12.2024
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția sa...
Redacţia.ro
Publicat 03.12.2024
Un preot din Sibiu, profesor de religie, a bătut un elev în curtea școlii. Apoi...
libertatea.ro
Publicat 03.12.2024
Elton John și-a pierdut vederea din cauza unei infecții „severe”....
ZU
Publicat 03.12.2024
Plăcintă cu dovleac ca la bunica. Pașii exacți pentru un desert delicios
Hello taste
Publicat 03.12.2024
Mere cu scorțișoară. Desertul preferat al copiilor
Deparinti
Publicat 03.12.2024
Care sunt principalele variante de Guvern după rezultatele de la parlamentare....
ziare.com
Publicat 02.12.2024
Thalía a vorbit despre căsnicia cu Tommy Mottola. Care este dinamica în familia...
Happy
Publicat 03.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Greșeala pe care trebuie să o eviți dacă iei medicamente pentru colesterol....
Medicool
Publicat 03.12.2024