Poliţistul local din Arad care a torturat până la moarte un tânăr de 32 de ani a fost eliberat. Vişinel a îndurat două ore de bătăi
Decizie controversată a magistraţilor Curţii de Apel Timişoara. Ei au decis să-l elibereze sub control judiciar pe poliţistul local din Arad, acuzat că a torturat şi bătut un tânăr de 32 de ani. În urma violenţelor, victima a murit după mai multe zile de spitalizare.
De Iulia Pop la 16.02.2024, 14:36Magistraţii susţin că poliţistul local din Arad poate fi judecat sub control judiciar pentru tortură, urmată de moartea victimei. Trebuie, însă, să se prezinte în faţa unui judecător şi să anunţe instanţa de orice schimbare de domiciliu. Nu are voie să se apropie de părţile civile din dosar şi nici de martori, nu îşi poate exercita profesia şi nu are voie să deţină arme.
Tânăr din Arad, bătut până la moarte de un poliţist local
Reamintim că pe 7 iulie 2023 Florin Liber, angajat al Poliţiei locale Arad, a bătut cu sălbăticie un tânăr de 32 de ani, chiar în sediul Poliţiei Locale, după ce acesta a fost ridicat de pe stradă, în urma unui scandal. Victima a fost bătută atât de rău, încât toate organele interne i-au fost afectate.
O ambulanţă a fost chemată la faţa locului, însă tânarul, transportat la spital, a decedat pe drum.
Procurorul care a preluat cazul, la două luni de la incident, a hotărât trimiterea acestuia în judecată pentru tortură. Un magistrat al Tribunalul Arad l-a arestat preventiv, iar procesul a început în data de 20 decembrie 2023. Aseară, însă, Curtea de Apel Timişoara a hotărât că poliţistul local poate fi judecat în stare de libertate.