Antena LIVE

Curs valutar

Video

Prima mărturisire făcută de bărbatul care şi-a găsit familia măcelărită la Bascov: "Nu am cuvinte să descriu starea în care mă aflu în momentul de faţă"

Şi-a găsit soţia şi fiica într-o baltă de sânge ucise chiar de fratele, respectiv unchiul lor, iar mai apoi a avut acelaşi şoc când în casa alăturată descoperea alte trei cadavre, la fel de măcelărite. O imagine pe care nu o va uita prea curând şi cu care va trebui să trăiască o lungă perioadă de acum înainte.

De la 10.08.2022, 16:35
WhatsApp
Vezi și:

Şocat, bărbatul care a făcut macabrele descoperiri este în stare de şoc. Contactat de reporterul Observator Bogdan Dinu, acesta a mărturisit că nu poate descrie ceea ce simte şi trăieşte acum. "Nu am starea necesară să vorbesc. Nu am cuvinte să descriu starea în care mă aflu în momentul de faţă. Nu am starea necesară, vă rog să mă înţelegeţi", a mărturisit bărbatul, care este susţinut în prezent de sora sa.

Criminalul arestat pentru 30 de zile

Părinţii şi fratele criminalului vor fi înmormântaţi vineri, în timp ce sora şi nepoata lui vor fi conduse pe ultimul drum sâmbătă. În ceea ce îl priveşte pe criminal, acesta a primit arest pentru 30 de zile. A recunoscut în faţa instanţei că nu va face recurs pentru că „Nu am unde să mă duc!”

Criminalul a fost evaluat în 2004 si a dobândit certificat de handicap permanent, gradul doi. Nu era gradul unul, care necesita asistent. Nu a revenit pentru evaluare că nu a cerut nimeni.

Pe acelaşi subiect

Crimele au avut loc în două case diferite, situate una peste drum de cealaltă. Criminalul locuia cu părinţii şi cu fratele său într-una dintre case. În cealaltă casă trăiau sora şi cumnatul lui, împreună cu fetiţa lor de cinci ani. În cursul nopţii, agresorul şi-ar fi omorât mai întâi fratele, iar după el, părinţii. I-ar fi atacat în timp ce dormeau. Apoi, dimineaţă, după ce a plecat cumnatul său la muncă, a intrat în a doua casă şi le-a ucis pe sora şi nepoata sa. Descoperirea macabră a fost făcută abia ieri după amiază, când cumnatul agresorului s-a întors de la serviciu.

Criminalul din Bascov ar fi acţionat cu premeditare

Potrivit unor surse, individul ar fi acționat cu premeditare. Anchetatorilor nu le este clar încă motivul pentru care a săvârșit cele cinci crime. Le-a recunoscut, însă, că totul a pornit de la niște neînțeleri în familie. Printre acestea s-ar număra și faptul că familia ar fi avut în plan să-l interneze pe bărbat. Acesta ar fi aflat și ar fi vrut să oprească acest demers. Astăzi, au apărut și primele rezultate ale autopsiei. S-au observat aceleași traumatisme la toate victimele: lovituri la cap și la ceafă, cu obiecte dure.

Așadar, toate victimele au fost luat prin surprindere. Nu au fost înjunghiate, așa cum s-a crezut inițial, ci atacate cu un ciocan și cu bolovani, potrivit unor surse din anchetă. 

Și-ar fi notat într-un jurnal detalii despre cum plănuia cele cinci crime

Psihiatrul presupusului criminal a declarat pentru Observator că bărbatul nu era violent. Era anxios și închis, motiv pentru care familia îl ținea de mai mult timp în casă. 

Casă în care, de asemenea, potrivit unor surse, ar fi ascuns și o agendă în care și-ar fi notat cu lux de amănunte detalii despre cum plănuia cele 5 crime. 

Bărbatul a fost reținut și va fi adus la instanță, cu propunere de arestare preventivă.

Monica Palade

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021. ...

crima bascov criminal
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024