Primele declarații ale fraților Tate, după arestare. Susțin că dosarul este făcut pentru a le lua banii și mașinile: "Nu există nicio probă!"
Fraţii Tate rup tăcerea la mai bine de trei săptămâni de când sunt după gratii. Andrew şi Tristan Tate spun că sunt nevinovaţi şi că, de fapt, autorităţile vor să le ia banii şi maşinile. Cei doi au răspuns pentru prima dată întrebărilor jurnaliştilor, în timp ce erau conduşi de poliţişti spre sediul DIICOT, pentru a fi prezenţi la percheziţile informatice.
De Bogdan Dinu la 25.01.2023, 16:46Se fac opt ore de când cei doi frați Tate, dar și fosta polițista din București cercetată în același dosar au fost aduși la sediul DIICOT, pentru a le fi făcută percheziția informatică. În momentul în care au coborât din mașină poliției, Andrew și Tristan Tate le-au strigat jurnaliștilor veniți aici că nu au făcut nimic greșit și că nu există nicio dovadă împotriva lor. De asemenea, înainte de întâlnirea cu procurorii, frații milionari au spus că autoritățile vor să le fure mașinile și banii.
De vorba cu jurnaliștii au stat și cei doi avocați ai fraților Tate, care au spus că aceștia au de spus lucruri importante și că vor să vorbească despre acuzațiile aduse. De asemenea, avocații au recunoscut că milionarii s-au plâns de condițiile din arestul Capitalei. Într-o scrisoare adresată fanilor, Andrew Tate povestește despre condițiile grele din celulă si despre gândacii care l-ar înconjura, a transmis reporterul Observator Bogdan Dinu.
Tristan Tate: Nu există nicio probă împotriva mea! Autorităţile încearcă să-mi fure banii şi maşinile!
Reporter: Care sunt condiţiile în închisoare?
- Fraţii Tate, scoşi din arest şi duşi la sediul DIICOT pentru percheziţii informatice. Andrew Tate: "E un dosar gol"
- Andrew Tate scrie poezii din arest: "Gândacii și păduchii sunt singurii mei prieteni noaptea"
- Două românce au povestit pentru BBC cum au fost abordate de frații Tate: De ce foloseau emoji-uri cu fructe în...
Tristan Tate: De aceea mă aflu în închisoare!
Andrew Tate: Nu am făcut nimic greşit! Acest dosar este complet gol!
Reporter: De ce spui că eşti neîndreptăţit? Care sunt motivele?
Andrew Tate: Bineînţeles că este nedrept! Nu există justiţie în România, din păcate!
Reporter: Ai rănit vreo fată?
Andrew Tate: Bineînţeles că nu!
Frații Andrew și Tristan Tate, în arest pentru încă 30 de zile
Tribunalul Bucureşti a admis, pe 20 ianuarie, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise anterior pe numele fraţilor Andrew şi Tristan Tate. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul a două complice - o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate.
Fraţii Tate (cu cetăţenie britanică) şi cele două tinere complice (o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate) sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.
Cum acționau frații Tate
Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.
Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda 'loverboy').
Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.
Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul "owned by Tate".
Până în prezent au fost identificate şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul condus de cei doi fraţi britanici. DIICOT a instituit sechestru pe averea fraţilor Tate, respectiv 10 imobile (case şi terenuri) şi 15 autoturisme de lux.