Antena LIVE

Curs valutar

Video

Primii paşi pentru o cale ferată prin munţi: "cârtiţele" Varvara şi Eleni au săpat deja 1km de tuneluri. Pe aici, trenurile vor avea 160 km/h

Se fac primii paşi importanţi pentru finalizarea viitoarei linii de cale ferată între Braşov şi Simeria. Şi sunt cei mai grei, pentru că înseamnă forarea prin munte şi există riscul de surpare. Două maşinării uriaşe lucrează la finalizarea tunelurilor gemene. Acest proiect va fi gata peste doi ani, când trenurile vor merge cu 160 de kilometri pe oră în zonă.

De la 27.09.2024, 20:17
WhatsApp
Vezi și:

În şase luni cârtiţele Varvara și Eleni au săpat un kilometru de tuneluri. "La început a trebuit să mergem cu o viteză mai mică ca să nu deranjăm muntele. Dar, acum viteza medie este acolo la 10 inele pe zi, adică 15 metri", a declarat Nikos Fyttas, manager adjunct proiect. Cele două cârtiţe nu pot săpa în aceeași linie, din cauza pericolului de surpare.Eleni a săpat 580 de metri, iar Varvara a trecut de 400. Sapă șase zile pe săptămână, iar a șaptea este pentru mentenanță.

Pe viitoarea rută feroviară trenurile vor putea sa circule cu 160 kilometri pe oră

Dincolo de acest zid gros din metal este frontul de lucru, unde presiunile sunt uriase. Astfel incat oamenii care trebuie sa intre acolo pentru mentenanta, sa inlocuiasca cutitele de sapare nu pot iesi in siguranta afara fara sa treaca prin aceasta camera hiperbara. E o camera similara cu cele folosite de scufundatori si doar dupa ce inginerii trec pe aici, pot fi expusi in siguranta presiunii normale de afara.

Cârtiţele vor săpa câte un tunel pentru fiecare sens de mers pe viitorul traseu Brașov - Sighișoara. Valoarea toatală a traseului de cale ferată de pe acest sector este de aproape trei miliarde de lei. Pe viitoarea rută feroviară trenurile vor putea sa circule cu 160 kilometri pe oră.

Claudiu Loghin

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune. ...

tren brasov munti tunel
Întrebarea zilei
Aţi reuşit să prindeţi fonduri în programul Casa Verde?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui pe grătar înainte de mici ca să nu se ardă. Vor avea o aromă mai...
Fanatik.ro
Publicat 27.09.2024
Cum au ascuns chinezii că li s-a scufundat cel mai nou submarin nuclear
spotmedia.ro
Publicat 27.09.2024
Predicția unui comandant ucrainean: În câteva luni, războiul va intra în...
spotmedia.ro
Publicat 25.09.2024
Planșeul Unirii: Ce se întâmplă cu Dâmbovița în scenariul unui colaps....
Gandul
Publicat 27.09.2024
Singurul mod în care Ucraina poate stopa Rusia. România face parte din ecuație:...
Adevărul
Publicat 27.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 28 septembrie 2024. Leii sunt în căutarea sufletului...
CaTine
Publicat 27.09.2024
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată...
spynews.ro
Publicat 25.09.2024
GSP publică, în premieră, un set de imagini fabuloase cu Ion Țiriac. Cum...
GSP
Publicat 26.09.2024
Un turist olandez, care a vizitat peste 150 de state, surprins de România:...
Click.ro
Publicat 26.09.2024
Băutura care poate ajuta la menținerea masei musculare. Mulți oameni o consumă...
Useit
Publicat 27.09.2024
Povestea româncei care a fost campioană la Roland Garros și a ajuns chirurg la...
Redacţia.ro
Publicat 27.09.2024
Statele Unite, prima reacție după ce Vladimir Putin a amenințat Occidentul cu...
libertatea.ro
Publicat 26.09.2024
Justin și Hailey Bieber s-au bucurat de o seară romantică în Malibu. Cei doi...
ZU
Publicat 27.09.2024
Ciorbă de roșii ca la bunica. Rețetă cu gust de copilărie
Hello taste
Publicat 27.09.2024
Pierderea apetitului în timpul sarcinii: cum gestionezi situația
Deparinti
Publicat 27.09.2024
Concurență acerbă pentru accederea în profesia de magistrat. Câți...
ziare.com
Publicat 27.09.2024
Sherlyn le răspunde criticilor în privința creșterii copilului său. Ce...
Happy
Publicat 27.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Terapia prin râs: în ce constă această metodă de relaxare și care sunt...
Medicool
Publicat 27.09.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024