Răsturnare de situație în cazul incendiului din București, în care trei copii au murit după ce patul le-a luat foc
Cele mai negre bănuieli s-au adeverit! Mama celor trei copilaşi din Bucureşti, morţi ieri după ce patul lor a luat foc, i-a minţit pe poliţişti. Nu era acasă, să îşi salveze copiii de câţiva ani. I-a lăsat singuri ca să se ducă în vizită la nişte prieteni. Şase ore a lipsit, timp în care monoxidul de carbon le-a luat viaţa celor două fete şi băieţelului.
De Cristina Filip la 01.02.2023, 19:38Reporteri-mamă: Eraţi în casă când s-a întâmplat? De ce nu aţi fost atentă, doamnă? Vă simţiţi vinovata?
- Păi de ce să mă simt vinovată, că am făcut 3 copii?
I-a condamnat pe toți la moarte
Vina mamei de 21 de ani s-ar putea traduce în ucidere din culpă, în limbajul anchetatorilor. A bravat în faţa reporterilor, dar, în biroul poliţiştilor de la Omoruri, a recunoscut, după aproape jumătate de zi de audieri. Acum două nopţi, şi-a lăsat copiii de 2, 3 şi şase ani în casă şi a plecat în jurul orei 11. S-a întors abia în zori, după ora cinci. I-a găsit pe cei mici inconştienţi şi camera, plină de fum. Legiştii care au făcut autopsia copiilor confirmă - au fost lăsaţi fără ajutor ore în şir.
- Ce arată autopsia în cazul morții celor trei copii, care au sfârșit în incendiul din Sectorul 5
- Mama celor 3 copilași morți în București a recunoscut că nu era acasă. Unde ar fi fost, de fapt, femeia când a...
- "Suntem varză! Suntem terminaţi!" Polițiștii verifică dacă mama celor trei copii morți în București era...
Cristina Filip, reporter Observator: Conform necropsiei, cei 3 copii au murit intoxicați cu fum. Legiștii au găsit în plămânii lor o cantitate impresionantă de funingine.
Martoră: Pe la 5 jumate m-am trezit că țipa cineva am ieșit și femeia era afară și striga copiii mei, copiii mei!
Era prea târziu. Paramedicii nu au izbutit să îi readucă la viaţă pe cei trei copii. Rudele mamei care îi lăsase fără apărare în faţa morţii au încercat să ascundă vina teribilă.
Reporter-Rudă: - Ştiţi cumva dacă erau singuri acasă?
- Nu. Erau ei şi cu mama lor, nepoata noastră.
Tatăl, care era plecat în Germania la muncă, s-a întors urgent aseară, când a aflat nenorocirea. Şi-a luat soţia de la Poliţie şi nu a reuşit să scoată niciun cuvânt.
Poliţiştii cred că băiatul cel mare al familiei, în vârstă de şase ani, s-a jucat cu o brichetă după ce mama lor a plecat. O parte din saltea a ars mocnit până când l-a răpus, pe el şi pe surorile lui. Pedeapsa maximă pentru femeia care şi-a lăsat copiii singuri este 10 ani de închisoare, dar poate fi eliberată condiţionat după şase ani.