Antena LIVE
Video

Răsturnare de situaţie în cazul Anei, fata de 12 ani găsită moartă în pat. Principalul suspect, dat în urmărire

Răsturnare de situaţie în cazul morţii Anei, fata de 12 ani al cărui cadavru a fost găsit ascuns într-un apartament în Capitală. Mama fetei, reţinută şi eliberată de poliţia spaniolă după nici 24 de ore, este acum doar martor în dosar. Iar iubitul femeii a devenit principalul suspect. Procurorii au cerut mandat de arestare în lipsă, iar acum poliţia din toată Europa este pe urmele lui. 

De la 08.06.2023, 14:28

După ce seara trecută magistrații de la Tribunalul București au acceptat propunerea procurorilor de arestare preventivă în lipsă, bărbatul a fost căutat, așa cum cere procedura, la domiciliul său din România. Pentru că nu a fost găsit acasă, individul a fost dat în urmărire internațională, fiind emis și un mandat de arestare. Semnalmentele lui au fost transmise către toate unitățile de poliție din Europa.

Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul ar fi fost depistat pe teritoriul Olandei, iar agenții de acolo fac toate demersurile pentru a-l reține. Între timp, mama fetei de 12 ani ar fi pe drum spre România și urmează să fie audiată săptămâna viitoare, a transmis reporterul Observator Cristina Filip.

Bode, despre cazul fetiţei găsite moartă în lada din canapea: Mă feresc să fac comentarii

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri, că ancheta în cazul fetei de 12 ani găsite moartă în canapea se desfăşoară în mai multe ţări, iar cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere cât mai repede. Şeful MAI nu a oferit detalii din anchetă.

Pe acelaşi subiect

"Eu mă feresc să fac comentarii asupra unor anchete în curs. Vă pot asigura că structurile de poliție desfășoară în acest moment, începând cu momentul dechiderii dosarului penal, acțiuni polițienești atât în România, cât și pe teritoriul altor state pentru ca cei vinovați de această crimă să fie trași la răspundere cât mai repede", a declarat Lucian Bode.

"Acţiunea cu privire la cercul de suspecţi şi alte aspecte de acest gen eu în acest moment nu pot să vi le ofer. Activităţile poliţieneşti premergătoare deschiderii dosarului penal sunt parte a dosarului penal. Vă daţi seama că acesta este motivul pentru care Poliţia Capitalei nu vă poate da detalii cu privire de ce a făcut înainte de deschiderea dosarului penal, dar fiţi convinşi că toate aceste aspecte vor fi lămurite, inclusiv ceea ce dumneavoastră îmi sugeraţi în întrebare, dacă Poliţia a intervenit la timp sau ce a făcut în perioada respectivă, ce activităţi a desfăşurat Poliţia în etapa despre care vorbeaţi", a spus ministrul de Interne.

Ți-a plăcut acest articol?

crima bucuresti fata tanara dosar penal iubit suspect
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024