Antena LIVE

Reacţia Jandarmeriei după ce sute de persoane au intrat în Curtea Senatului: "Nu am fost depăşiţi deloc, situaţia a fost permanent sub control"

Şeful Jandarmeriei Bucureşti, Cătălin Stegăroiu, a afirmat în legătură cu protestul de marţi, de la Palatul Parlamentului, că jandarmii nu au fost depăşiţi de situaţia şi totul a fost permanent sub control, notează news.ro.

De la 21.12.2021, 17:04
Inquam Photos / George Călin

El a precizat că scopul jandarmilor a fost de a nu folosi forţa. El a declarat că 200-300 de persoane au intrat în curtea Senatului, fiind supravegheaţi de jandarmi. “Am avut un grup de 200-300 de persoane, care au intrat în curtea Senatului, au fost permanent sub supravegherea noastră, nu au fost alte incidente, ulterior au părăsit curtea Senatul, la îndrumarea forţelor de ordine. Cu tot ce s-a întâmplat în jurul Palatului Parlamentului şi în curtea Senatului, împreună cu colegii de la Poliţia Capitalei, la acest moment desfăşurăm activităţi de identificare a persoanelor, respectiv de sancţionare a acestora”, a afirmat Cătălin Stegăroiu.

Cum s-a intrat în curtea Senatului

El a menţionat că intrarea în curtea Senatului a fost realizată prin forţarea porţilor şi ruperea încuietorii acelei porţi. Stegăroiu a fost întrebat şi despre acuzaţiile unor protestatari că jandarmii ar fi dat cu spray lacrimogen. “Dintr-o greşeală, la un dispozitiv s-a apăsat din cauza presiunii care a fost pe cordon, s-a apăsat din greşeală pe un spray, dar o singură situaţie, izolată”, a explicat şeful Jandarmeriei Bucureşti.

Cătălin Stegăroiu consideră că jandarmii nu au fost depăşiţi şi au avut situaţia sub control. “Nu am fost depăşiţi absolut deloc, situaţia a fost permanent sub control, nu confundaţi un moment, acela de intrare în curtea Senatului, cu faptul că am fost depăşiţi. Să ne uităm să vedem că nu au fost intervenţii în forţă şi scopul nostru a fost de a nu folosi forţa”, a explicat şeful Jandarmeriei Bucureşti.

Ți-a plăcut acest articol?

certificat verde jandarmeria jandarmi protest protest aur protestatari senat
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024