Reacția iubitei lui Radu Mazăre, după ce a fost cerută în căsătorie
Radu Mazăre se însoară! Proaspăt extrădat din Madagascar, fostul edil al Constanţei vrea s-o ia de soţie pe Roxana Mihalache, cea care i-a stat alături în ultimii ani, în cele mai grele momente.
De Redactia Observator la 07.06.2019, 21:20- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Anunţ neaşteptat de la Peniteciarul Rahova: Radu Mazăre se însoară! Proaspăt extrădat din Madagascar, fostul edil al Constanţei vrea s-o ia de soţie pe Roxana Mihalache, cea care i-a stat alături în ultimii ani, în cele mai grele momente. Mazăre a cerut-o în căsătorie prin telefon şi a pus la cale o nuntă discretă, în spatele gratiilor. Viitoarea mireasă a făcut primele declaraţii, în exclusivitate pentru Observator.
Anunțul la care nimeni nu se aștepta a fost făcut de fratele lui Radu Mazăre.
MIHAI MAZĂRE, fratele fostului primar: A cerut-o în căsătorie pe Roxana, prietena lui. El m-a anunțat acum. A fost un moment foarte sensibil și emoționant. Cred eu, din dorința lui de a-i aduce un omagiu și o mulțumire pentru ce a fost Roxana, mereu o femeie puternică, alături de el, loială și luptătoare.
Cele trei săptămâni petrecute în spatele gratiilor par să-l fi convins pe Radu Mazăre să renunţe la burlăcie. Viitoarea mireasă ne-a făcut declarații, în exclusivitate.
ROXANA MIHALACHE, iubita lui Radu Mazăre: Indiferent de circumstanțe, sunt fericită că ne vom căsători. Am trecut prin foarte multe momente împreună, au fost momente frumoase, au fost și multe greutăți.
Mereu înconjurat de tinere frumoase, fostul edil spunea mereu că nu crede în căsătorie. Chiar şi Roxana, iubita lui, părea sigură că nu vor forma un cuplu şi în acte.
"Nu e vorba nici de căsătorie, dacă o să fie căsătorie... dar nu discutăm! Nu are rost să discutăm! Nu intră în discuție nicio căsătorie", spunea Roxana Mihalache, în urmă cu câțiva ani.
Dar lucrurile s-au schimbat. După ani de relaţie, în care i-a fost alături la bine, dar mai ales la greu, Roxana va deveni doamna Mazăre. Nunta va avea loc chiar în penitenciar, iar de organizare se ocupă fraţii fostului primar.
MIHAI MAZĂRE, fratele fostului primar: Eu cred că și mama o să se bucure teribil la vestea asta. Eu trebuie să mă ocup de verighete.
Iar modelul a fost deja ales. Verighetele sunt din aur alb şi costă 3700 de lei.
(Reporter): Și costumul de ginerică?
(Mihai Mazăre): Cred că o să îi duc costumul cu care merge la ICCJ. Că nu are ce să facă cu două costume acolo, că ocupă loc!
Nunta celor doi ar putea avea loc la începutul lunii iulie, când este şi ziua de naştere a lui Radu Mazăre. Doar zece invitaţi vor fi prezenţi. Naşii nu au fost însă stabiliţi.
(Mihai Mazăre): Prin telefon a cerut-o!
(Reporter): Ce i-a spus? Cum i-a spus?
(Mihai Mazăre): Nu cred ca a îngenunchiat. Că nu avea rost!
De-a lungul anilor, Roxana şi-a văzut iubitul pe coperţile revistelor mondene, înconjurat de tinere provocatoare, sau la carnaval, altături de dansatoare exotice. Multe dintre costumele excentrice pe care le purta fostul edil erau gândite chiar de ea. Iar când petrecerile se terminau şi începeau problemele penale, Roxana îl însoţea pe Radu Mazăre chiar şi la termenele de judecată.
Tot viitoarea doamnă Mazăre l-ar fi ajutat să plece în Madagascar, în urmă cu doi ani.
”M-a ajutat foarte mult, e o femeie adevărată”, dezvăluia Radu Mazăre în 2018.
”Eu sunt alături de el, indiferent ce se întâmplă”, spunea tot atunci Roxana Mihalache.
(Reporter): Roxana e dispusă să vină la vizita intimă?
(Mihai Mazăre): Absolut, dacă e dispusă să fie soție!
Radu Mazăre este singurul din cei trei fraţi care face marele pas. Va fi pentru prima oară mire, dar nu exclude să fie pentru a doua oară tată şi să-i mai dăruiască lui Răducu un frate sau o soră.