Antena LIVE

Curs valutar

Românii de la granița cu Ucraina, alertaţi prin Ro-Alert în legătură cu dronele ruseşti. Autoritățile vor identifica spații de adăpostire

Război în Ucraina. La aproape 2 luni de când Moscova a început să lovească porturile ucrainene de la Dunăre, românii de la granița cu Ucraina vor fi alertaţi prin sistemul Ro-Alert, în cazul "riscului de cădere a unor elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict". Autoritățile vor urma să stabilească spațiile de adăpostire. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat mai multe măsuri pentru protejarea populației.

De la 17.10.2023, 16:42
WhatsApp
Românii de la granița cu Ucraina, alertaţi prin Ro-Alert în legătură cu dronele ruseşti. Autoritățile vor identifica spații de adăpostire Observator

România a adoptat azi măsuri de protecţie pe teritoriul naţional în imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat o Hotărâre prin care se implementează măsuri pentru avertizarea cetățenilor români aflați în zona de graniță cu Ucraina, în urma evenimentelele recente înregistrate.

Potrivit DSU, hotararea ține cont de evenimentele recente înregistrate și de contextul geopolitic actual determinat de conflictul militar al Rusiei asupra Ucrainei, care au generat atacuri recente și repetate asupra porturilor ucrainene Reni si Ismail, aflate în imediata apropiere a granițelor cu România.

Ministerul Apărării urmează să stabilească zonele din România de lângă punctele de conflict Reni și Ismail, unde autoritățile locale vor identifica spații care ar putea fi folosite pentru adăpostirea populației și vor asigura un serviciu permanent de alarmare. În plus, Ministerul Apărării va edifica spații de protecție în localitățile Plauru și Ceatalchioi din Tulcea, precum și la nivelul altor localități cu un număr mic și foarte mic de locuitori.

Între timp, Primăria comunei Chilia Veche va face un sondaj, vineri, în rândul populaţiei din satul reşedinţă de comună dacă vrea să-şi părăsească locuinţele, din cauza războiului care are loc în localitatea ucraineană Kilia, al cărui port de la Dunăre a fost în ultimele zile ţinta atacurilor ruseşti. Reacţia autorităţii locale vine după ce joi poliţiştii au identificat un proiectil de mici dimensiuni, tip glonţ, într-o anexă a unei gospodării din satul Chilia Veche

Pe acelaşi subiect

Prezentăm integral textul hotărârii CNSU:

"HOTĂRÂRE nr. 31 din 07.09.2023 privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina

Având în vedere contextul geopolitic şi de securitate determinat de conflictul militar generat de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei care implică confruntări armate în imediată vecinătate a graniţelor României, confruntări ce pot genera riscuri pentru populaţia din localităţile din limitrofe acestor zone de conflict,

luând în considerare atacurile recente şi repetate efectuate asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail, precum şi răspunsul apărării antiaeriene ucrainene care au determinat dispersarea mijloacelor utilizate pe suprafeţe mari,

ţinând cont de urmările acestor confruntări înregistrate pe teritoriul României, în imediata vecinătate a zonelor de conflict,

analizând riscurile la care este expusă populaţia, precum şi necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru protecţia acesteia, raportat la prevederile Legii nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă,

în conformitate cu prevederile art. 81 din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 20 lit. l) şi n) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 - Se abilitează Ministerul Apărării Naţionale să evalueze şi să stabilească zonele de pe teritoriul României, adiacente zonelor de conflict Reni şi Ismail, în care se instituie măsuri specifice de protecţie a populaţiei.

Art. 2 - (1) În zonele stabilite în condiţiile art. 1, comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă dispun măsuri pentru informarea populaţiei, identificarea spaţiilor ce pot fi utilizate pentru adăpostire şi asigurarea permanenţei la sediile autorităţilor publice locale locurile de acţionare a mijloacelor de alarmare.

(2) Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele în care sunt stabilite zone în condiţiile art. 1 asigură informarea populaţiei cu privire la modul de comportare şi acţiune, verificarea şi eliberarea tuturor spaţiilor cu destinaţie de adăposturi publice, precum identificarea altor spaţii ce pot fi folosite pentru protecţia populaţiei.

Art. 3 - Ministerul Apărării Naţionale edifică spaţii de protecţie a populaţiei la nivelul localităţilor Plauru şi Ceatalchioi, precum şi la nivelul altor localităţi cu un număr mic şi foarte mic de locuitori, stabilite la nivelul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Art. 4 - (1) În cazul manifestării riscului de cădere a unor elemente aparţinând mijloacelor de luptă utilizate în conflict, Ministerul Apărării Naţionale notifică Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la zona specifică potenţial a fi afectată.

(2) În zonele comunicate conform alin. 1 se abilitează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă să emită mesaje de avertizare şi alarmare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT şi/sau mijloacele de alarmare de la nivelul autorităţilor publice locale.

Art. 5 - În zonele prevăzute la art. 1, fără acoperire GSM ori neacoperite de mijloace de alarmare, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă dislocă echipaje care asigură avertizarea/ alarmarea populaţiei, pe baza datelor transmise de dispecerate prin intermediul sistemelor de comunicaţii radio, folosind mijloacele mobile de avertizare sau comunicare.

Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tulcea masuri razboi ucraina rusia ucraina
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024