Antena Meniu Search
x

Foto Glonț găsit într-o gospodărie din Chilia Veche, la granița cu Ucraina. Dosar penal deschis de autorități pentru a afla cum a ajuns acolo

Un glonţ a fost găsit într-o gospodărie din Chilia Veche, judeţul Tulcea, iar poliţiştii şi procurorii fac cercetările pentru a stabili cum a ajuns proiectilul acolo. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea a anunţat, vineri, că poliţiştii au fost sesizaţi, joi, despre faptul că într-o anexă a unei gospodării din localitatea Chilia Veche a fost identificat un proiectil de mici dimensiuni, tip glonţ, transmite News.ro.

de Redactia Observator

la 08.09.2023, 12:12

Surse apropiate anchetei afirmă că proiectilul, un glonţ-calibrul 7,62 mm, a pătruns prin acoperişul casei, prin tavanul de rigips, căzând în interiorul bucătăriei.

"În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere şi uz de armă letală fără drept, cercetările continuând sub supravegherea şi coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea", a transmis IPJ Tulcea.

Anchetatorii au precizat că nu a fost pusă în pericol viaţa niciunei persoane în urma acestui incident şi continuă verificările pentru a se stabili cum a ajuns acolo acel glonţ.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Glonț găsit într-o gospodărie din Chilia Veche, la granița cu Ucraina. Dosar penal deschis de autorități pentru a afla cum a ajuns acolo