Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ruta din România unde trenurile merg cu doar câţiva km/h. Toată siguranţa stă într-un buştean

Dacă la capitolul autostrăzi am încheiat anul bine, transportul pe calea ferată scârţâie cumplit. Din 100 de gări, 95 sunt o capcană pentru călători, iar din cauza şinelor vechi, viteza medie a trenurilor este ruşinoasă, de 45 km pe oră. Din cauza lipsei cronice de investiţii, compania feroviară de stat preferă să închidă linii ca să evite tragediile. 

De la 08.01.2025, 19:52
WhatsApp
Vezi și:

Calea ferată dintre Salva şi Vișeu, care leagă Transilvania de Maramuresul Istoric, este un exemplu de infrastructură lăsată să se degradeze. CFR a introdus limită de viteză pentru a evita deraierile, dar călătorii tot sunt în pericol. 

Unul dintre cele mai spectaculoase viaducte de pe traseul de 60 km se află aici, înainte de localitatea Romuli şi a fost construit cu mijloace rudimentare, dar în timp-record după Al Doilea Război Mondial, dar aşa cum arată acum, pare că atunci s-a lucrat ultima data la el. Trenurile trec cu viteza de doar câtiva km/h, locul balustradelor a fost luat de câţiva pari din lemn putrezit, legaţi din loc în loc cu sârmă, iar structura din beton se macină cu fiecare anotimp care trece.

Şina de tren care depinde de un buştean

Cireaşa de pe tort e însa acest buştean de lemn, pus de angajaţii CFR cel mai probabil pentru ca terasamentul să nu o ia la vale.

Din cauza situaţiei dezastruoase de ruta Salva - Vișeu, CFR Călători a vrut să închidă circulaţia pe acest tronson. Singurele locomotive care pot tracta trenurile pe acel traseu montan, cu pante mari, sunt prea grele pentru viaductele şubrede. 

"Vedem multe, multe dreaieri, chiar accidente serioase. Doar o minune Dumnezeiască a făcut până acum să nu avem - mai moare câte unul pe ici pe colo, câte un mecanic, câte un angajat CFR - dar doar o minune a făcut să nu avem accidente serioase cu mulţi călători", spune Ionuţ Ciurea - preşedinte PRO Infrastructura.

Trenurile din România circulă cu 45 km/h

În timp ce Ungaria a început testarea unui tren cu viteză de 200 de kilometri pe oră între Budapesta şi Belgrad, la noi, viteza medie rămâne 45 de kilometri pe oră. 

"Pentru România înseamnă dezastru pentru că toate în toate ţările din UE, toată infrastructura este modernă. Infrastructură care permite viteze între 150 şi 500 de km/h şi peste tot, operatorii au trenuri noi care circulă cu această viteză", spune Rodrigo Maxim - Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari.

În 30 de ani, au fost reabilitaţi puţin peste 600 km de cale ferată şi doar opt au fost construiţi de la zero. Nici la gări nu stăm mai bine - doar 35 din 900 au fost modernizate, iar în următorii cinci ani vor începe lucrări la încă 22 de gări. Multe altele rămân, însă, tot abandonate.

Puţin peste 50 de kilometri de cale ferată modernizată au fost daţi în folosinţă anul trecut. Anul acesta sunt prevăzuţi 85, pe magistrala Simeria - Arad.

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

tren sine siguranta
Întrebarea zilei
Căutaţi un al doilea job?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Noul model de Dacia care ar putea cutremura piața auto din Europa. Specialiștii...
Fanatik.ro
Publicat 09.01.2025
Fenomenul ”food noise”: Cum scapi de gândurile obsesive legate de mâncare
spotmedia.ro
Publicat 09.01.2025
Anii chiar trec mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Iată care este explicația
spotmedia.ro
Publicat 07.01.2025
Matematică de Cluj | Ce REST a primit un client, la o notă de 45.50 lei. A...
Gandul
Publicat 09.01.2025
Putin ar plănui anexarea Belarusului, pentru a-i face pe ruși să uite gustul...
Adevărul
Publicat 09.01.2025
Lino Golden și Delia nu se mai urmăresc în online. Cei doi au șters toate...
A1
Publicat 09.01.2025
Horoscopul zilei de 10 ianuarie 2025. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
CaTine
Publicat 09.01.2025
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce...
spynews.ro
Publicat 09.01.2025
"Noi am făcut o analiză a votanților lui Călin Georgescu". Ce a remarcat Remus...
GSP
Publicat 09.01.2025
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile...
Click.ro
Publicat 09.01.2025
Cele mai bune gadgeturi de la CES 2025: tehnologia care modelează viitorul
Useit
Publicat 09.01.2025
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea."...
Redacţia.ro
Publicat 09.01.2025
Noua metodă a Meta de verificare, împrumutată de Mark Zuckerberg de la Twitter,...
libertatea.ro
Publicat 09.01.2025
Madonna a fost surprinsă în aeroportul din New York alături de iubitul ei,...
ZU
Publicat 09.01.2025
Inele din mere în aluat foietaj, preparate la cuptor
Hello taste
Publicat 09.01.2025
Laringita acută la copii: cum să recunoști atacurile nocturne de sufocare
Deparinti
Publicat 09.01.2025
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu:...
ziare.com
Publicat 09.01.2025
Tuba Büyüküstün, Burak Özçivit și Afra Saraçoğlu vor participa la Joy...
Happy
Publicat 09.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
A fost confirmat primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV în România. Boala...
Medicool
Publicat 09.01.2025