Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Intervenția de la Albești, finalizată cu succes: scurgerile de benzină dintr-un vagon au fost oprite. Traficul feroviar și rutier, reluat

Echipaje ale pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş au intervenit, vineri, în gara Albeşti, unde s-a constatat că dintr-un vagon cisternă se scurge benzină. Acolo a fost trimis un echipaj CBRN, care detectează pericole chimice, biologice, radiologice sau nucleare. De asemenea, către locul intervenţiei s-a deplasat şi autospeciala de transport roboţi. Două trenuri de persoane au fost nevoite să staţioneze din cauza incidentului. Autorităţile au decis evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 200 de metri în jurul gării din Albeşti. 

de Redactia Observator

la 03.01.2025 , 21:02

UPDATE: Conform datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), scurgerea din vagonul încărcat cu benzină este cauzată de lipsa unui robinet la una dintre conducte.

Până în prezent, trei persoane au fost evacuate din trei locuinţe, fiind transportate la primărie, iar alte patru persoane au părăsit două locuinţe şi au plecat la rude. Ulterior, scurgerile au fost oprite şi a fost montat un robinet, iar trenul îşi va continua deplasarea.

"La acest moment, nu mai sunt scurgeri din cisternă. A fost montat un robinet, iar trenul îşi va relua deplasarea. Forţele de intervenţie se retrag la bază”, a anunţat, vineri seară, IGSU.

Articolul continuă după reclamă

"Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. La faţa locului acţionează două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare din cadrul Detaşamentului Sighişoara şi modulul CBRN din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş”, informează, vineri după amiază, oficialii ISU Mureş.

Pe acelaşi subiect

Scurgeri de benzină la un vagon 

Aceştia precizează că la locul intervenţiei se deplasează şi o autospeciala transport roboţi.

Potrivit sursei citate, „echipele intervin pentru gestionarea situaţiei în condiţii de siguranţă”.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” SA transmis că, începând cu ora 15:38, traficul feroviar este întrerupt în zona haltei Albeşti Târnava, din cauza scurgerii de combustibil semnalate.

„Scurgerea de combustibil a fost constatată la unul dintre vagoanele tip cisternă (al patrulea) ale trenului nr. 66007002 (aparţinând SNTFM CFR Marfă SA), tren care se află la intrarea în HM Albeşti Târnava.  Deoarece în zonă circulaţia feroviară se desfăşoară pe line simplă, aceasta este întreruptă momentan, până la soluţionarea incidentului”; transmite CFR.

La ora transmiterii acestei ştiri staţionează trenurile nr. R 3536 – la semnalul de intrare din HM Albeşti şi IR 10031 – în dreptul instalaţiei din staţia Vânători. Cele două garnituri feroviare sunt operate de SNTFC CFR Călători SA, respectiv de Transferoviar Călători. Următorul tren este programat să ajungă în HM Albeşti Târnava în jurul orei 18:30.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați simțit vreodată în pericol din cauza comportamentului iresponsabil al altor persoane pe pârtie?
Observator » Evenimente » Intervenția de la Albești, finalizată cu succes: scurgerile de benzină dintr-un vagon au fost oprite. Traficul feroviar și rutier, reluat