Antena LIVE

Curs valutar

Video

Serena Williams cere trofeul Wimbledon pierdut în faţa lui Halep, în 2019, după suspendarea pentru dopaj. "8 e un număr mai bun"

Simona Halep face primele declaraţii după suspendarea de patru ani pentru dopaj. "Sunt şocată, e o mare nedreptate", spune fostul număr unu mondial. Tenismena susţine în continuare că e nevinovată şi va contesta decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

De la 13.09.2023, 19:29
WhatsApp
Vezi și:

De partea ei sunt actualul şi fostul antrenor, dar şi mai multe personalităţi din lumea tenisului. În schimb, americanca Serena Williams dă de înţeles că trebuie să primească trofeul de campioană la Wimbledon, pierdut în 2019 în faţa Simonei.

Simona Halep: O să lupt până la capăt! Sunt foarte dezamăgită şi pot să spun că sunt şocată!

Simona Halep a aşteptat verdictul aproape trei luni de la momentul în care şi-a susţinut nevinovăţia în faţa tribunalului independent de la Londra.

Simona Halep: E o mare nedreptate ce se întâmplă. Nu am luat niciodată dopaj şi nu m-am dopat absolut niciodată. Toate acestea o să iasă la iveală într-o zi. Sunt foarte dezamăgită şi pot să spun că sunt şocată că se poate judeca un sportiv doar pe presupunere, pe nimic concret. Toate analizele mele de sânge au fost negative şi nu s-au gâsit absolut niciodată substanţe interzise. Doar pe data de 29 când a ieşit cantitate infimă de roxadustat şi aceasta a fost totul.

Momentul în care viaţa Simonei s-a transformat într-un coşmar

Anul trecut, pe 29 august, după primul tur la US Open, Simona Halep era testată pentru dopaj. A ieşit pozitiv la Roxadustat, o substanţă care îi sporeşte capacităţile sportive. Două luni mai târziu, tenismena era suspendată oficial din toate competiţiile. Pe 19 mai anul acesta, după nenumărate amânări, înainte să ajungă în faţa tribunalului independent de la Londra, pe numele româncei apărea o nouă acuzaţie de dopaj. Totul, după ce experţii au analizat paşaportul biologic al sportivei şi au descoperit nereguli. O lună mai târziu, sportiva îşi prezintă apărarea. După trei luni de dezbateri, vine verdictul - Simona Halep e suspendată patru ani.

Simona Halep: Acum trebuie să ajung la TAS, o să fac apel la această decizie fără sens. O să las experţii să discute absolut orice, pentru că ei ştiu mai bine ce s-a întâmplat şi sunt convinsă că într-o zi o să dovedesc că sunt curată şi nevinovată.

Într-un interviu pentru reporterii Observator, directorul laboratorului de Toxicologie de la Spitalul Universitar din Garches, unul dintre specialiștii la care Simona Halep a apelat pentru a-și construi apărarea, a explicat ce s-ar fi întâmplat.

Jean Claude Alvarez: Simona Halep, din punctul meu de vedere, nu s-a dopat. Este foarte clar! A fost contaminată de un supliment alimentar care era contaminat! Colagenul pe care l-am analizat are roxadustat înăuntru. Eaa  fost contaminată cu o moleculă dintr-un produs pe care îl lua. Este grotesc! Eu sunt medicul care a urmărit-o încă de la început. Ce cred este că această decizie este scandaloasă!

Simona Halep are 21 de zile pentru a contesta suspendarea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveţia. Surse Observator spun că, din cauza complexităţii cazului şi a raportului stufos întocmit la Londra, o decizie nu ar urma să se ia mai devreme de 6 luni.

Strete Halep, tatăl Simonei: Unii vor să o scoată vinovată! 100 de ani să îi dea suspendare! Nu putem să recunoaştem aşa ceva! Păcat mare pentru toţi sportivii. I se poate întâmpla oricui. Legea internaţională trebuie să facă ceva cu aceşti oameni. Nu se poate ca doar sportivul să fie vinovat! Noi suntem curaţi în faţa Domnului!

Antrenorul Patrick Mouratoglou e tranşant şi el

Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep: Sunt şocat, extrem de şocat. Am fost alături de ea pe întreg procesul. Pentru mine, decizia este imposibil de înţeles. Este o victimă. S-a contaminat cu un produs care ar fi trebuit să fie curat. Tot anul, tratamentul pe care l-a primit, a fost nedrept şi inacceptabil.

Susţinere pentru constănţeancă a venit şi din partea lui Darren Cahill, australianul alături de care a câştigat primul grand slam. "Suportul meu pentru Simona este fără echivoc. Fii puternică, Simo", a scris antrenorul.

Avocaţii americani ai sportivei au transmis că lupta nu este încheiată şi aşteaptă audierile din Elveţia. Sunt aceiaşi care au apărat-o şi pe Maria Sharapova în 2016, după ce rusoaica a fost depistată pozitiv cu meldonium. Sharapova a primit o suspendare de doi ani din partea ITF, dar Tribunalul de Arbitraj pentru Sport i-a redus pedeapsa la 15 luni. dacă e prea mare scoatem bucata asta

Serena Williams cere trofeul Wimbledon pierdut în faţa lui Halep

Un mesaj postat de Serena Williams a dat naştere imediat speculaţiilor. "8 e un număr mai bun", a scris americanca. Sportiva ar putea cere să i se acorde titlul de la Wimbledon pierdut în faţa lui Halep în 2019.

Scandalul în care este implicată sportiva a făcut înconjurul planetei. New York Times, The Guardian sau L' Equipe au titrat, cu litere mari, pedeapsa pe care a primit-o românca.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

simona halep dopaj suspendare
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024