Sfârșit cumplit pentru un bărbat din Dolj. A murit după ce s-a răsturnat cu mașina într-un canal cu apă
Un bărbat de 51 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina într-un canal din extravilanul comunei Sadova, județul Dolj. Bărbatul nu a avut nicio șansă să iasă de unul singur din mașină, după ce autoturismul s-a răsturnat pe plafon în apă.
De Redactia Observator la 21.01.2022, 13:42Potrivit IPJ Dolj, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un autoturism este răsturnat într-un canal din extravilanul comunei Sadova. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că autoturismul era răsturnat în canalul din extravilanul comunei Sadova, la aproximativ 100 de m de strada Mănăstirii.
De asemenea, la faţa locului au intervenit şi pompieri din cadrul Gărzii de Pompieri Bechet, cu o autospecială de descarcerare, pentru scoaterea autoturismului din canal, precum şi un echipaj din cadul S.A.J. Dolj.
Șoferul a fost scos mort din mașina răsturnată în apă
La scurt timp s-a reuşit scoaterea autoturismului, fiind identificat, în interior, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Călăraşi, sat Sărata, care din păcate, era decedat.
- Accident grav în Reșița, după ce un șofer a derapat și a acroșat un alt autoturism. Mașina lovită a ajuns...
- O persoană a murit şi alta a ajuns la spital, după ce maşina în care se afla s-a izbit violent de un alt...
- Greșeala care l-a costat viața pe actorul francez Gaspard Ulliel. Schiorul de care s-a izbit a scăpat nevătămat
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.