Șoferul orbit de gelozie, care și-a ucis prietenul în accidentul înfiorător din Maramureș, a fost arestat
Detalii noi ies la iveală în cazul bărbatului care a provocat un accident mortal, după ce a urmărit maşina în care credea că se află fosta iubită. În timpul cursei nebune, şoferul urmărit a cerut ajutor la 112 şi a rămas cu dispecerul în telefon. Ieri bărbatul acuzat că a provocat accidentul mortal în timp ce conducea cu un permis fals a fost arestat pentru 30 de zile.
De Simona Vasiac la 28.09.2021, 13:29Bărbatul care acum se află după gratii are conştiinţa încărcată cu o nenorocire. Viaţa prietenului său cel mai bun a fost curmată într-un accident pe care l-a provocat chiar el. A plecat, împreună cu acesta, în urmărirea unei maşini în care credea că se află fosta iubită.
Tânărul din cealaltă mașină a cerut ajutor la 112
Şoferul urmărit a gonit cinci kilometri cu tânărul gelos pe urmele sale. Speriat şi şocat, bărbatul care încerca să scape de atacator a cerut ajutor la 112.
Marin Gaie, tatăl șoferului urmărit: ”Nu am dormit de două nopţi gândindu-mă când ştiam că el a venit din celălalt capăt din Baia Mare până-n Tăuţ cu peste 100 de kilometri la oră. Asta e clar, că e înregistrat şi la doamna aia căruia i-a spus: doamnă, nu ştiu cu ce viteză mă duc, dar mă duc să nu mă ajungă”.
- Un şofer vitezoman, prins în timp ce conducea cu 217 km/h, pe centura orașului Bacău. Poliţiştii l-au lăsat...
- Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i...
- "Lumea crede că eşti doar frumoasă și atât" Adina, o tânără de 24 de ani, Miss Tourism România, lucrează ca...
Simona Vasiac, reporter Observator: ”În această intersecție, dispecerul de la 112 i-a spus şoferului să o ia la stânga către sediul Poliţiei, dar pentru că avea verde la semafor, acesta a luat-o la dreapta către casă”.
Șoferul și-a ucis cel mai bun prieten în accident
Urmărirea nebună a continuat până într-o curbă periculoasă, când şoferul gelos care a intrat în depăşire a pierdut controlul volanului. Poliţiştii au aflat că acesta nu avea nici permis şi circula şi cu un document fals.
Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: ”Acesta a fost depus în centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş, fiind cercetat în continuare sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, uz de fals şi conducere fără permis”.
Decizia judecătorilor poate fi însă contestată în 48 de ore de la pronunțarea ei.