"Soţia a făcut atac cerebral şi când a văzut pe telefon: Ce e, ce sună?". Oamenii din Galaţi, speriaţi de mesajele Ro-Alert privind atacurile cu drone
Alertă la graniţa cu Ucraina! Radarele armatei au semnalat azi-noapte o posibilă violare a spaţiului aerian al României - o dronă care se îndrepta spre Galaţi, iar localnicii au primit mesaj RO Alert să se adăpostească. Jandarmii şi poliţiştii au căutat resturi de dronă, dar nu au găsit nimic. Localnicii se plâng că sunt speriaţi degeaba cu alerte.
De Adrian Obreja la 30.09.2023, 19:29Avioane de luptă F-16 au fost ridicate în aer azi-noapte când radarele armatei au dat alarma - posibile drone ruseşti în spaţiul nostru aerian. Ministerul Apărării Naționale a anunţat că armata rusă a lansat un atac masiv cu drone kamikaze în sudul Ucrainei aproape de graniţa cu România. "Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, cu semnal detectat pe un traseu către municipiul Galaţi", a declarat Constantin Spînu, purtător de cuvânt MApN. "Eroarea este, în această situaţie, sub 10 - 15%. Aşadar este posibil ca semnalul primit de radar să fie unul corect", a declarat Cristian Barbu, general în rezervă.
Primarul din Galaţi cere o responsabilitate mai mare în emiterea unor astfel de alerte
Localnicii din judeţele Galaţi şi Tulcea au primit, înainte de miezul nopţii, o avertizare Ro-Alert. Erau sfătuiţi să caute un adăpost pentru că este posibil să se prăbuşească pe teritoriul românesc bucăţi de drone ruseşti, distruse de armata Ucrainei. "Soţia a făcut atac cerebral şi când a văzut pe telefon - ce e, ce sună? Ne avertizează, zic, ce să sune? Hai să intrăm în casă", spune un bărbat. Apoi, autorităţile au început să verifice un apel de urgenţă. Un localnic ar fi văzut cum cădeau bucăţi de dronă.
"S-a primit o informaţie că ar fi căzut ceva, dar nu ştim exact ce şi cum. S-a măturat toată zona. Cineva din Galaţi. A sunat la 112", a declarat Claudiu Gavril, prefectul judeţului Galaţi. A urmat o mobilizare generală la câteva sute de metri de intrarea în Galaţi. Terenurile de la marginea cartierului Dimitrie Cantemir au fost cercetate amănunţit de poliţişti, jandarmi şi pompieri, în căutarea unor posibile resturi de drone. Căutările au fost oprite la ora prânzului, după ce a fost verificat un perimetru de aproape 10 kilometri pătraţi şi nu au fost găsite resturi de drone.
"Starea de spirit în Galaţi e una bună. Ar putea fi şi mai bună dacă cetăţenii n-ar mai fi atât speriaţi. La 12 noaptea să emiţi un Ro-Alert pe o supoziţie... Dacă lucrăm cu probabilităţi într-atât de mari înseamnă că nu suntem pregătiţi", a declarat Ionuţ Pucheanu, primar Galaţi. "Ştii că există un risc. Şi dacă e 0,00001/%, totuşi este un risc. Şi acest risc - populaţia trebuie să ştie de el şi să ia măsuri, cine doreşte: să intre în interiorul casei, să nu stea lângă geamuri, să intre în adăpost, dacă are. Este mult mai bine decât să pornim sirenele", a declarat Raed Arafat. Trei drone au căzut, până acum, pe teritoriul României, în urma atacurilor ruseşti de peste graniţă.