Temperaturi de vară pe litoral, turiștii nu se îndură să plece de la plajă. ”Cred că mai stăm câteva zile că e prea frumos”
E distracţie ca-n plin sezon la malul mării! Dacă nu ne-am uita în calendar, am crede că este mijlocul verii. Cel puţin în nordul litoralului. Turiştii au făcut plajă, iar cei mai curajoşi au încercat şi o baie în mare. Porţia de adrenalină a venit din plimbările cu sky-jet-ul.
De Andreea Filip la 23.05.2021, 20:48Dimineaţa pe litoral începe cu o doză de adrenalină. În larg, la cârma unui skyjet, învioraţi de apa rece, turiştii spun că devin una cu marea.
Constănțean: ”Cine se trezeşte aşa frumos să vină pe malul mării să se plimbe? Nu oricine poate să faca asta şi atunci dacă eu pot de ce să nu profit?”
Turist: ”E adrenalina, ca şi cum te-ai plimba cu un motor pe şosea, așa e și cu jet-ul pe mare, dar pe mare e mult mai intens”.
Turiști din toată țara au făcut plajă pe litoral
Pare vârf de sezon pe litoral. Au venit turişti din toată ţara să revadă marea de care le-a fost atât de dor.
Alţii deja se gândesc cum să-şi prelungească vacanţa.
Turist: ”Ar trebui să plecăm astăzi, dar nu cred, cred că mai stăm câteva zile că e prea frumos. Găsim scuze să nu revenim la serviciu”.
Duminică au fost 22 de grade Celsius pe litoral
Copiii s-au jucat cu orele în nisip, curajoşii au sărit în valuri, iar cei mai dornici de relaxare s-au bronzat pe şezlonguri.
Cei care au vrut să se distreze ca-n vremurile de altădată la o petrecere cu dj şi cocktailuri au putut ieşi în larg cu iahtul.
Adrian Sasu, organizator evenimente: ”Petrecerile sunt din ce în ce mai reuşite, din ce în ce mai multă lume. Se simte atmosfera de vacanţă”.
Weekendul e la final, dar nu şi cheful de distracție al turiștilor. Iar vremea ţine cu ei şi în zilele următoare.