Turist în propriul oraş! Noaptea de Revelion, petrecută la hotel: "Vrem și noi altceva"
Mii de români nu vor să plece departe de Revelion, dar nici nu se multumesc să stea acasă. Soluţia pe care au gasit-o e sa devina turişti la ei în oraş. Mai exact închiriază camere la hotel pentru o noapte sau două. Petrec cumpana dintre ani la restaurant iar apoi se odihnesc în linişte, fără să fie nevoiţi să strângă masa sau să stea după vreun musafir care nu se dă dus.
De Clara Mihociu la 28.12.2021, 21:53Discuţie clientă-recepţie: Eram prin zonă şi voiam să confirm o rezervare pentru Revelion, de pe 31 până pe 2.
- Este în regulă. Rezervarea este valabilă şi vă aşteptăm!
Anca locuiește în Iași, iar anul acesta a decis ca în noaptea dintre ani să rămână în oraș, dar să nu stea la ea acasă. Așa că a rezervat un sejur de două nopți pentru întreaga familie chiar la un hotel din centrul oraşului.
Anca: Vrem și noi altceva, pe perioada pandemiei am tot stat acasă acum restricțiile s-au mai ridicat, cât de cât și ne face plăcere să venim în restaurant să fim serviți. E plăcut să fii în orașul tău și să petreci aici, de ce in alta parte când e frumos și la noi.
- Revelionul 2022, acasă sau la restaurant. În parcul IOR, singura petrecere în aer liber
- Primarul din România care organizează Revelionul pe stadion: vaccinaţii la o poartă, nevaccinaţii la cealaltă:...
- Animalele de companie, cazate la hotel cât timp stăpânii petrec de Revelion. Cât costă o noapte de cazare pentru...
Turist în propriul oraş
La fel ca ea gândesc şi mulţi alţi ieşeni care au decis să se transforme în turiști la ei acasă de Revelion.
Ioana Gamen, manager evenimente Hotel Iași: Oamenii au reacţionat foarte repede când s au ridicat restricţiile de revelion, imediat au sunat telefoanele ca să facă rezervări. Cred că în jur de 30% dintre cei care au făcut rezervare sunt ieșeni.
Clara Mihociu, reporter Observator: Prețul pentru trei nopți de cazare in aceasta cameră pentru două persoane și de asemenea aici e cuprins și accesul la petrecerea din noaptea dintre ani, dar și accesul la spa este de 1900 de lei.
Costurile sunt mult mai mici decât ale un sejur la munte aşa că mulţi ieşeni au profitat imediat.
Clara Mihociu, reporter Observator: Chiar dacă sunt aproape de casă ieșenii își doresc ca în noaptea dintre ani să aibă parte de peisaje deosebite. Așa se face că în restaurantele de la hotelurile care oferă astfel de peisaje inedite asupra orășelul locurile s-au ocupat imediat.
Şi la malul mării se anunţă un Revelion de pomină. Constănţenii au fost primii la rezervări.
Alexandra Petreceanu - manager complex: Avem foarte mulţi oaspeţi care vin din judeţul Constanţa, chiar şi din Constanţa-Constanţa. Vin foarte mult pentru că avem multe facilităţi care ţin de relaxare hotelul nostru oferă servicii de spa şi balneo. Ne aleg pentru o minivacanţă chiar şi de o zi, două zile, trei zile. Avem foarte mulţi oaspeţi care ne vizitează an de an, lună de lună, chiar şi de două ori pe lună, depinde de cum le permite şi lor timpul şi bugetul.
Doamnă: Am ales perioada acesta pentru că este mai linişte. Am simţit nevoie să venim la mare, crezând că suntem mai singuri noi, marea, atmosfera de aici.
Domn: Marea, în momentul de faţă, parcă bate atmosfera de la munte.
Preţurile pentru trecerea dintre ani la malul mării pornesc de la 800 de lei de persoană pentru două nopţi cu pensiune completă.