Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primarul din România care organizează Revelionul pe stadion: vaccinaţii la o poartă, nevaccinaţii la cealaltă: "O să avem muzică şi foc de tabără"

Relaxarea măsurilor impuse de pandemie i-a făcut pe mulți primari de orașe să organizeze petrecerea dintre ani.

de Redactia Observator

la 28.12.2021 , 17:38

Nu doar la orașe se fac astfel de petreceri, ci și la sate. Un primar din Gorj a decis să-și strângă sătenii pentru o distracție pe cinste pe stadionul comunal. Există însă și o regulă. Cei vaccinați trebuie să stea separați de cei nevaccinați.

Localnicii din comuna Roșia de Amaradia îşi amintesc cu bucurie de petrecerile de Revelion organizate în anii de dinainte de pandemie. Anul trecut nu a avut loc nicio festivitate, aşa că vestea că peste numai 3 zile vor sărbători din nou ca-n vremurile bune i-a surprins plăcut.

"Până în pandemie am fost, în fiecare an s-a organizat acolo pe terenul școlii, foarte frumos", a spus una dintre localnice.

Vezi și

"E ceva super frumos! Vin oameni foarte mulţi. La noi s-a strâns şi în jur de o mie de persoane. Chiar au venit și din alte comune. Mai sunt restricții, dar eu zic că se va termina cândva cu pandemia asta", au completat locuitorii comunei.

Pentru ca oamenii să fie în siguranţă, edillul a găsit o soluţie: împarte petrecăreţii în două categorii: vaccinaţi şi nevaccinaţi. Pe cei care nu s-au imunizat, îi ţine afară. 

"Cei vaccinați îmi doresc să rămână în sala de festivități, în interior, iar cei nevaccinați să fie prezenți lângă focul de tabără, în aer liber. Din partea primăriei o să avem pe cineva care se va ocupa efectiv cu această verificare pe ambele intrări de la sala de festivități, astfel încât să menținem aceste restricții", spune primarul localităţii.

Cât despre masa festivă, lucrurile sunt mai complicate...

"Vom avea aşezate mese în faţa sălii de festivităţi astfel încât să aibă acees şi cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi", spune primarul Liviu Cotojman.

Programul artistic va cuprinde şi un concert de muzică populară cu interpreţi consacraţi.

"Se va juca în hore ţărăneşti, vom participa la focul de tabără, la jocul de artificii, spectacol de lumini", a afirmat şi Nicolae Diaconu, consilier local în Roşia de Amaradia.

Pe stadionul din localitate sunt aşteptate peste 1000 de persoane.

Descoperă în fiecare zi poveştile Observator, ora 17:00, cu Laura Nureldin şi Florin Căruceru.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Primarul din România care organizează Revelionul pe stadion: vaccinaţii la o poartă, nevaccinaţii la cealaltă: "O să avem muzică şi foc de tabără"