Observator » Evenimente » Momentul în care un puşti de 15 ani se înfige într-un stâlp cu maşina furată de la părinţi, în Tecuci

Video Momentul în care un puşti de 15 ani se înfige într-un stâlp cu maşina furată de la părinţi, în Tecuci

Adrian Obreja | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.12.2024, 14:10 | Modificat la 15.12.2024, 14:10

Imagini incredibile au filmat camerele de supraveghere pe un bulevard din Tecuci. Un puşti de 15 ani a furat maşina părinţiilor şi s-a înfipt cu ea într-un stâlp. Pe care l-a şi dărâmat. Doar o minune a făcut că adolescentul să scape nevătămat, însă pagubele sunt semnificative. 

Acum băiatul de 15 ani este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a deţine un permis de conducere şi pentru furt, asta după ce, noaptea trecută, imediat după miezul nopţii, acesta a decis să ia maşina părinţilor şi, împreună cu un alt prieten, au plecat să se plimbe prin oraş. 

A durat câteva minute plimbarea, după care au ajuns în această intersecţie, iar pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere se vede cum maşina intră, fără nicio urmă de frânare, într-un stâlp pe care îl doboară. Imediat după impact, cei doi coboară din maşină, şoferul îşi pune mâinile în cap, autoturismul s-a ales cu daune foarte mari în partea din faţă, după care cei doi fug pe una dintre străzile din zonă.

A fost găsit în scurt timp de către poliţişti şi a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero.  Între timp, în această intersecţie unde a avut loc accidentul, circulaţia se desfăşoară cu greutate pentru că niciunul dintre semafoare nu mai funcţionează, iar la magazinele din zonă nu mai există curent electric. 

Articolul continuă după reclamă