Antena LIVE
Video

Un agent de vânzări din Bucureşti a găsit peste 7.500 de euro în fanta unui bancomat. Deşi tentaţia era mare, Cătălin a decis să îi predea la poliţie

Un bărbat din București a găsit o mică avere în fanta unui bancomat. Voia să-și scoată salariul atunci când a văzut teancul de bani, abandonat în aparat. A predat imediat suma la poliție, iar un posibil posesor a fost deja identificat. Nu a primit însă banii: polițiștii încă fac verificări.

De la 10.12.2021, 19:33

Cătălin are 35 de ani și este agent de vânzări. Miercuri seară, a mers la un bancomat din zona Tineretului pentru a-și scoate salariul de pe card. A dat peste o mică avere.

Cătălin Robu, agent de vânzări: Era clapeta deschisă, erau banii acolo. În primul moment a fost aşa... nu ştiu. Ce fac cu ei? Îmi achit toate datoriile, îmi cumpăr tot ce îmi trebuie. Dar după aia m-am gândit la repercursiuni şi am zis "bă, s-ar putea să fie mai rău decât beneficiul pe care îl am".

În fanta aparatului era tentanta sumă de 7550 de euro.

Cătălin Robu, agent de vânzări: Era aşa ca o cărămiduţă. Mai ales că era şi portocalie, de bancnote de 50 de euro. 

Pe acelaşi subiect

A găsit o avere, dar a predat-o 

Cum banca se închisese iar angajaţii plecaseră, Cătălin a cerut ajutorul unui poliţist rutier. 

Cătălin Robu, agent de vânzări: Era ocupat, scria un proces verbal. Mi-a indicat să mă duc la cea mai apropiată secţie.  

Andre Rotaru, reporter Observator: Bărbatul a băgat banii în buzunar și a venit aici, la secția 14, unde polițiștii au început imediat cercetările. Au numărat banii și au notat seria fiecărei bancnote. Apoi, au mers la bancomat și au fotografiat locul în care au fost găsiți banii.

Cătălin Robu, agent de vânzări: Au venit cei de la criminalistică, i-au întins, i-au pozat, au numărat, s-au încurcat de vreo două-trei ori 

Reporter-bucureşteni: - Cum credeţi că e posibil ca cineva să uite 7500 de euro în fanta bancomatului?

- Probleme...Se gândea la ceva, era preocupat de ceva. 

- E greu de înţeles. Sunt nişte bani, îi bagi acolo şi îi uiţi? 

Ieri, un bărbat a mers la secția 14 pentru a revendica suma. Nu a primit însă banii pe loc. Polițiștii fac verificări pentru a vedea dacă este într-adevăr posesorul acestora.

Adrian Cuculis, avocat: Însuşirea bunului găsit bineînţeles că reprezintă infracţiune în codul penal, iar pedeapsa este de la o lună la 3 luni sau amendă.

Nu este singurul caz de acest fel din ultima perioada. Acum trei săptămâni, la Timişoara, un bărbat a încercat să depună 6000 de euro. Doar că bancomatul a respins depunerea, iar banii au rămas în fantă. În urma bărbatului a intrat un alt client, care a luat teancul de bani și a fugit. Polițiștii l-au găsit după o săptămână, iar banii au ajuns la proprietarul de drept.

Ți-a plăcut acest articol?

bancomat bani euro
Întrebarea zilei
Mergeţi cu plăcere la job?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul care poate trata depresia. Oamenii de știință au făcut o descoperire...
Fanatik.ro
Publicat 15.05.2024
Acestea sunt cele mai periculoase orașe din lume. Infractorii mișună pe străzi
Fanatik.ro
Publicat 14.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Momente emoţionante la tribunal: un bărbat înjunghiat de fiica vitregă a cerut...
Adevărul
Publicat 13.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 16 mai 2024. Gemenii au de dus o conversație importantă....
CaTine
Publicat 15.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest...
Click.ro
Publicat 13.05.2024
Cum poți restricționa pe cineva pe Facebook Messenger fără să își dea...
Useit
Publicat 15.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum ar fi reușit vrăjitoarea Sidonia să-și scoată fiii din pușcărie....
Redacţia.ro
Publicat 14.05.2024
Vedeta care a organizat „petrecerea goală” de la Moscova, consiliată de...
libertatea.ro
Publicat 14.05.2024
Tot ce trebuie să știi despre Tyla, cântăreața care domină listele cu cele...
ZU
Publicat 14.05.2024
Ciuperci cu sos de smântână la tigaie. Rețeta pentru un prânz savuros
Hello taste
Publicat 15.05.2024
Ce este sindromul copilului mijlociu și cum să îi protejezi personalitatea
Deparinti
Publicat 14.05.2024
Român terorizat de vecinul interlop: "Să-ți fie frică să suni la...
ziare.com
Publicat 15.05.2024
De ce Thalía continuă să o sune pe mama sa, care a decedat în urmă cu 13 ani....
Happy
Publicat 14.05.2024
Proprietățile medicinale ale apei cu castraveți. Cum îți poate completa dieta
Medicool
Publicat 14.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024