Video Delta Văcăreşti va fi monitorizată cu camere dotate cu AI. Pot detecta primele semne ale unui incendiu
Parcul Naţional Văcăreşti, casă pentru păsări rare, ţestoase şi vidre va fi monitorizat non-stop cu camere de termoviziune. Autorităţile spun că pe de o parte, speciile vor fi mult mai protejate astfel, iar pe de altă parte pot interveni rapid în cazul unor incendii de vegetaţie.
De la înălţime, cele două camere cu termoviziune vor veghea asupra Deltei Văcăreşti 24 din 24 de ore. Orice mişcare observată va fi raportată în dispeceratul Administraţiei acestei rezervaţii. Dispozitivele nu au doar rolul de monitorizare. Camerele sunt dotate și cu inteligenţă artificială, cu ajutorul căreia pot detecta primele semne ale unui incendiu pe o rază de 4 kilometri. Acestea sunt amplasate pe clădiri înalte pentru a filma în toate unghiurile Parcului.
Astfel, pompierii vor şti exact unde să meargă pentru a stinge flăcările. Cu ajutorul tehnologiei, cei din adminstraţia Deltei Văcăreşti speră să oprească incendiile de vegetaţie sau cele provocate de oameni. Ploaia, ceaţa sau fumul nu reprezintă impedimente pentru sistemul de supraveghere.
"Orice detectează ele ca fiind o creştere anormală, atunci ele transmit la alarmă în dispeceratul care le monitorizează, evident. Acolo practic se focalizează imaginea şi se vede ce este acolo. În trecut, da, au fost incidente cu oameni fără adăpost care, da, încercând să se încălzească probabil sau care au făcut foc din orice alte motive, se pare că aceea a fost cauza unor incendii în trecut", explică Ştefania Simion, director Administraţia Parcului Natural Văcăreşti.
Primul pas pentru protejarea rezervaţiei naturale
Activiştii care militează pentru protejarea naturii spun că acesta ar fi un prim pas pentru protejarea rezervaţiei naturale. "Parcul Natural Văcăreşti are nevoie de pază, de supraveghere, de aceste sisteme de siguraţă, de alertare în caz de incendii, dar are nevoie şi de măsuri de conservare, astfel îmcât natura de acolo, speciile, habitatele, peisajul afectate destul de mult anul acesta de secetă, de exemplu, vorbim de o zonă umedă, astfel încât toate aceste elemente să fie conservate, protejate", a declarat Dan Bărbulescu, fondator Asociaţia Parcului Natural Văcăreşti.
Ultimul incendiu a avut loc în luna februarie a acestui an, când flăcările au mistuit peste 20 de hectare. În parcul Văcăreşti şi au făcut casă de la berze şi lebede, până la ţestoase, şerpi, vulpi şi vidre.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰