Video Cele mai importante lecţii pentru a învăţa să schiezi corect. Ce trebuie să ştie orice începător: "Fantastic, am reuşit, foarte fain"
Toate drumurile duc la munte, mai exact la schi, în această perioadă. La Suceava, pe pârtia Cârlibaba, în timp ce unii se întrec în cristiane, alţii încearcă să facă primii paşi în clăpari. Primele lecţii sunt o provocare şi un test de echilibristică. Instructorii ne-au dezvăluit câteva trucuri pentru a schia în siguranţă.
Când priveşti de la distanţă, schiul pare un sport uşor. Când eşti în clăpari, peisajul se schimbă, iar pentru un începător primele lecţii sunt un adevărat test de echilibristică.
Cea mai importantă lecţie - cum să cazi pe schiuri
Paradoxal, cea mai importantă lecţie nu este cea de echilibristică, ci cea care te învaţă cum să faci faţă unei căzături.
"Dacă suntem în situaţia de victimă, încercăm să nu facem mişcări foarte bruşte, să ne analizăm şi dacă observăm că este o durere foarte intensă nu ne ridicăm şi solicităm Salvamont", explică Dr Alina Momanu, medic recuperare medicală .
La final, toate căzăturile şi încordarea au meritat. O confirmă Alisa, care s-a hotărât să ia primele lecţii de schi, încurajată de soţul său, schior experimentat.
"Costumul este foarte important. Trebuie să te asiguri mereu pe pârtie, să aştepţi să se elibereze zona. Viteza...fiecare cât poate", spune soţul Alisei, schior.
"Fantastic, am reuşit, foarte fain. O senzaţie super mişto, trebuie să încercaţi", spune şi Alisa, începătoare.
Sunt şi alte reguli de care începătorii trebuie să ţină cont pentru a evita accidentările.
"Trebuie să fim atenţi la cel din faţă, trebuie să evităm pe stânga sau pe dreapta. Trebuie să mergem cu o viteză pe care o stăpânim. Dacă nu vrei cârcel, junghi la spate, trebuie să te încăşzeşti. Să fie schiurile la mărimea ta, undeva la nivelul nasului, clăparii să nu te strângă", spune Gheorghe Sologiuc, monitor de schi.
Un abonament de o zi pe pârtia Cârlibaba este aproximativ 150 de lei.Pentru cei care îşi doresc să închirieze un echipament complet, tarifele pornesc de la 45 de lei pentru copii şi 60 de lei pentru adulţi.
Un curs de două ore cu instructorul costă între 100 şi 140 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰