Un ofiţer a dat 12.000 de euro pe implanturi de câteva sute de lei, apoi a paralizat. Ştefan Mindea, "medicul-preot", neagă acuzaţiile de înşelăciune
Anchetă penală care vizează un reputat medic neurochirug din Constanţa, şcolit la o mare univesitate din America. Este vorba despre "doctor-preot" sau "doctor America" aşa cum mai este cunoscut Ştefan Mindea. Pacienţii spun că au fost păcăliţi să dea zeci de mii de euro pe dispozitive medicale care costau de 300 de ori mai puţin. Mai grav, un bărbat îl acuză că a rămas paralizat după ce doctorul l-a operat. Şi Colegiul Medicilor face verificări în acest caz.
De Redactia Observator la 08.02.2024, 10:15Ştefan Mindea. Prezentat ca o somitate, unul dintre cei mai buni neurochirurgi din America şi o speranţă pentru medicina din ţara noastră. Şcolit la universităţi prestigioase de peste ocean, este şi fondatorul secţiei de Neurochirurgie Minim Invazivă a Universității Stanford. Întors acasă, la Constanţa, s-a făcut preot şi a deschis cabinete in mai multe clinici private. Acum, a ajuns subiectul unei anchete penale. Pacienţii îl acuză de înşelăciune.
Constantin Donose, pacient: Pe partea dreaptă, nu mai este muşchiul. Nu pot să fac extensia degetului.
Paralizat în urma operaţiei
Constantin Donose este fost ofiţer şi îl acuză pe neurochirurg că a rămas paralizat din cauza lui. În 2018 a ajuns la clinica medicului din Constanţa cu dureri crunte la spate şi un diagnostic clar - Hernie de disc.
- Ştefan Mindea, o "somitate" a neurochirurgiei, acuzat de înşelăciune. Un pacient povesteşte cum s-a trezit...
- Cine sunt tinerii morţi în accidentul din Constanţa, între Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu. Unul dintre ei ar fi...
- Top 3 destinații din România preferate de turiștii străini. Numărul celor care ne-au vizitat țara a crescut în...
Constantin Donose, pacient: A constatat că toate ar putea fi tratate cu nişte infiltraţii pe care toţi le descriau ca fiind magice, aduse din America.
Bolnavul a bătut patru ani drumul de la Iaşi la Constnaţa pentru tratament. Apoi a ajuns la operatie.
Constantin Donose, pacient: Am plătit pe două discuri 11.500 de euro , în locul lor am văzut două membrane din colagen, care costă 380 de lei.
Bărbatul susţine că în urma intervenţiei a primit certificat de handicap şi a fost nevoit să se pensioneze. Nu ar fi singurul pacient care îl reclama pe reputatul medic.
Geanina Porosnicu, avocat: Vorbim de un fenomen naţional, extins în cel puţin 6 judeţe. Solicităm prejudicii foarte mari, de un milion de euro.
Alt pacient, altă mărturie şocantă
Pacient: Am încercat să îmi rezolv o problemă cu o hernie de disc. Mi-a recomandat să fac nişte şedinţe de infiltraţii lombare.
După externare, nicio rezolvare. Ba mai mult...
Pacient: Am aflat că este o simplă membrană de colagen, care pe site-ul producătorului costă 370 de lei două bucăţi, pe care eu plătisem 4.300 de euro.
În urma acestei reclamaţii, procurorii din Iaşi au deschis dosar penal şi într-un raăspuns pentru Observator confirmă că s-a dispus începerea urmăririi penale pentru înşelăciune. Cadru medical i-ar fi indus persoanei vătămate o falsă percepţie asupra unei tehnici minim invazive, precum şi ale unui implant care ar fi fost utilizat în mod exclusiv de către respectivul medic.
Medicul Ştefan Mindea este acum anchetat şi de Colegiul Medicilor.
Gabriela Dascălu, Colegiul Medicilor: Avem două dosare de cercetare disciplinară în curs.
Arhiepscopul Tomisului a fost unul dintre susţinătorii săi. Ieri, însă, Înalt prea Sfintiul a fost mai rezervat. Ştefan Mindea a ajuns în America la cinci ani, când părinţii lui au emigrat în timpul regimului comunist. După 35 de ani, a revenit in România.
Replica medicului-preot
Aseară, într-un răspuns pentru Observator, medicul a respins acuzaţiile aduse. A transmis că intervenţia chirurgicală a pacientului de la Iaşi a decurs normal. "Din zecile de pacienți tratați și operați, cărora le-a fost aplicată aceeaşi intervenție chirurgicală, cu siguranță ar fi putut fi si câțiva pacienți care să nu se recupereze 100%, așa cum ar fi trebuit din punct de vedere medical, întrucât fiecare organism răspunde în mod particular, individual", spune doctorul în comunicat. Ştefan Mindea spune însă că dacă se va ajunge în instanţă îşi va apăra calitatea actului medical.