Un personaj-cheie de la Ambasada Statelor Unite a venit în vizită la fraţii Tate, unde au stat de vorbă jumătate de oră
Fraţii Tate, între diplomaţie şi judecătorie. Magistratii au decis ca Andrew şi Tristan Tate rămân în arest încă 30 de zile. Printre argumentele procurorilor: cei doi fraţi tratează traficul de persoane ca pe un fapt banal, iar dacă ar fi lăsaţi în libertate, nu doar că ar putea pleca din ţară, ci ar putea influenţa şi victimele, care oricum au fost fost manipulate psihic. Decizia a fost deja atacată. Înainte de a ajunge în faţa judecătorilor cei doi milionari au primit in arest o vizită la nivel înalt - consulul general al Statelor Unite la Bucureşti.
De Redactia Observator la 20.01.2023, 19:47La prima oră, consulul general al statelor unite la Bucureşti, a ajuns la arestul central. Fără să facă declaraţii, John Henry Gimbel a intrat în vizită la fraţii Tate. O întâlnită cerută de cei doi milionari imediat ce au ajuns după gratii. John Henry Gimbel, persoană cheie în Ambasada SUA la Bucureşti, a stat la vorbitor în jur de jumătate de oră. Vizita consulului general al SUA în România vine după ce săptămâna trecută, tot la arest au mers reprezentanţii ambasadei Marii Britanii în România. Cei doi au cerut sprijin consular la ambele ambasade pentru că au dublă cetăţenie britanică şi americană. Sunt proceduri normale în care este verificat dacă li se respectă drepturile.
În arest rămân şi "Îngerii lui Tate". Toţi au însă dreptul să conteste decizia în 48 de ore
După vizita fulger a consulului american, cei doi fraţi au fost aduşi împreună în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti pentru a afla dacă vor fi eliberaţi. "Fraţii Tate, la acest moment, sunt arestaţi pentru un delict de opinie, pentru ceea ce au spus la un moment dat în online. Ceea ce a fost diseminat în presă este o interpretare cu totul şi cu totul distorsionată a unor discuţii inofensive din mediul privat li s a dat o interpretare nejusticata şi total exagerată", a declarat Ioan Gliga, unul dintre avocaţii fraţilor Tate. Procurorii au altă variantă, spun că au probe şi că există un real pericol ca ei să plece din ţară dacă sunt lăsaţi liberi sau să ia legătura cu victimele.
"Dacă greşesc şi Anglia mă vrea în puşcărie, pot zbura cu un paşaport nigerian sau cu unul american, sau englez, sau polonez, sau estonian. Am conturi bancare în 19 ţări", s-ar fi lăudat Andrew Tate potrivit anchetatorilor. Judecătorii au decis astăzi ca cei doi milionari să rămână după gratii până pe 27 februarie. Potrivit avocatului, dosarul lor are 20 de volume a câte 1.000 de file fiecare. "Un dosar mai mult decât stufos. Nu vreau să fac niciun fel de speculaţii, dar omeneşte vorbind, când a avut judecătorul timp să citească zeci de volume de urmărire penală şi un referat cu propunerea de prelungire a măsurii care depăşea 100 de pagini? Şi s-a pronunţat cam într-o oră de la dezbateri", a declarat Eugen Vidineac, unul dintre avocaţii fraţilor Tate.
Un dosar în care procurorii au scris negru pe alb că traficul de persoane pentru cei doi milionari era un fapt banal. Vina, în opinia lui Andrew este a femeilor. "Femeile înţeleg să folosească sistemul judiciar pentru a pedepsi bărbaţii şi eu consider că aceste declaraţii împotriva mea sunt date de aceste femei care sunt geloase, care nu au ştiut altceva decât să îmi ceară bani pentru a merge la cumpărături", se mai arată în dosar. Tot procurorii spun că fraţii Tate aveau o capacitate exersata de a depista potentiale victime. Anchetatorii susţin că milionarii ar fi reuşit să le manipuleze pe fete şi să le transforme în "sclave" printr un control psihic permanent profitând de situaţia lor - instabilitate financiară, vârstă fragedă, lipsa afecţiunii, traume, inclusiv abuz sexual. În arest rămân şi "Îngerii lui Tate", Georgiana Naghel şi fosta poliţistă Luana Radu. Toţi au însă dreptul să conteste decizia în 48 de ore.