Antena LIVE

Curs valutar

Video

Un secol de când România face istorie la Jocurile Olimpice. După 12 ani, gimnaştii şi poloiştii români revin la olimpiada de la Paris

Jocurile Olimpice 2024. Primul zece din istoria gimnasticii, peste 300 de medalii şi recorduri ce n-au mai fost egalate niciodată. La exact 100 de ani de la câştigarea primei medalii, la Paris, sportivii noştri se întorc în capitala Franţei, pentru încă o ediţie a Jocurilor Olimpice. I-am urmărit pe câţiva dintre ei la ultimele antrenamente înainte de marea competiţie şi, în zilele următoare, vă prezentăm reportaje inedite, în exclusivitate, la Observator. Îi veţi cunoaşte, sperăm, pe unii dintre viitorii mari campioni de la Paris. Cei care vor intra în istoria sportului mondial, aşa cum s-a întâmplat cu Nadia Comăneci sau Elisabeta Lipă. 

De la 20.07.2024, 20:18
WhatsApp
Vezi și:

Istoria noastră la Olimpiadă începe demult, acum 124 de ani, când România nu avea nici comitet olimpic, nici echipament oficial. El a apărut în 1952 şi a rămas o tradiţie respectată până în zilele noastre. Spre exemplu, tricoul pe care îl port acum este cel cu care vor urca pe podium sportivii noştri. 

Primul român care a participat la JO

Performanţa României la jocuri începe în 1900, atunci când George Plagino, un sportiv român aflat la studii la Paris, s-a înscris pe cont propriu la proba individuală de tir de la Jocurile Olimpice care aveau loc atunci tot în capitala Franţei. A reuşit să se claseze doar pe locul 13 dar a pus ţara noastră pe harta sportului mondial. 24 de ani mai târziu, în 1924, tot la Paris, România obţinea şi prima medalie. O medalie de bronz câştigată de echipa naţională de rugby. Iar în iulie 1952, la Helsinki, Iosif Sârbu devenea primul campion olimpic al României, la tir sportiv. Din păcate destinul lui n-a fost foarte fericit. Din cauza efortului depus la antrenamente şi-a pierdut vederea la un ochi iar în 1964 s-a împuşcat în poligonul de la Tunari, care îi poartă numele şi astăzi. Pentru că, nu trebuie uitat, datorită lui Imnul Romaniei a răsunat pentru prima data în istorie pe o arenă olimpică. Şi istoria s-a tot repetat. De nu mai puţin de 90 de ori. 90 de medalii, din cele 309 obţinute de sportivii români de când participăm noi la Jocurile Olimpice, sunt de aur. Cele mai multe, la gimnastică.

Nadia Comăneci, fenomen mondial

Pe acelaşi subiect

Montreal, 18 iulie 1976. La paralele, Nadia Comăneci. Avea doar 14 ani. "De obicei nu mă uitam la tabelă pentru că eu ştiu cel mai bine să îmi dau nota în funcţie de cât de bine am executat. Aşa că am aterizat şi mi-am spus că am făcut destul de bine. Nu m-am gândit vreo clipă că aş putea lua 10", mărturiseşte Nadia Comăneci. Pentru că 10 nu mai luase nimeni până atunci. Nici măcar tabela de marcaj nu era prevăzută să afişeze această notă.

"Omega care era producătorul afişajului, a întrebat Federaţia Internaţională de Gimnastică dacă ar trebui să introducă şi nota 10 în ecran, iar cei de la Federaţie au răspuns - Nu e cazul, nimeni nu are cum să ia nota 10 în sportul asta. Aşa ca tot ce au putut face a fost sa afişeze 1.00 în loc de 10. Pentru că am auzit un zgomot în sală m-am întors. Şi am văzut afişată nota 10", adaugă Bella Karoly, antrenor al echipei naţionale de gimnastică.

Nadia a terminat olimpiada cu 7 note de zece. Şi a devenit un fenomen mondial. Performanţa ei nu a mai fost niciodată egalată. Nadia rămâne până azi cel mai medaliat sportiv român la jocurile olimpice. Urmată de Elisabeta Lipă, cu 8 medalii din care 5 de aur. 

O româncă, cea mai bună canotoarea a secolului

A debutat la vârsta de 19 ani, la olimpiada de la Los Angeles din 1984. Şi a câştigat medalia de aur. La toate Jocurile Olimpice la care a participat, până în 2004, Elisabeta Lipă a fost pe podium. În anul 2000 a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului. 

În 2000, la Sidney, Mihai Covaliu devenea primul român campion olimpic la sabie. "Am spus atunci când am plecat la Jocurile Olimpice, fiind întrebat cine poate câştiga, am spus ca oricare sportiv din primii 10 din clasamentul mondial poate câştiga. Fără să mă gândesc în acel moment ca eu sunt pe locul 10", povesteşte Mihai Covaliu, în prezent preşedinte COSR.

107 sportivi români participă la JO 2024

Românii au depăşit limite şi au doborât recorduri, au făcut spectacol şi au intrat în istorie. La Los Angeles 1984, ţara noastră a avut cea mai bună performanţă obţinută vreodată. S-a clasat pe locul 2 în topul pe națiuni, cu 53 de medalii din care 20 de aur. Iar la Sydney, în 2000, am văzut cum arată un podium în totalitate românesc, cu gimnastele Andreea Răducan, Simona Amânar și Maria Olaru.

Anul acesta sunt 107 sportivi români la Paris. Patru dintre ei au dublă cetăţenie. Aproape jumătate din lot e format din canotori. După o pauză de 12 ani, avem, din nou, echipa de gimnastică la olimpiadă. Tot după 12 ani revin şi poloiştii în întrecerea supremă. Suntem reprezentaţi şi la discipline mai noi - yahting sau mountain bike. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris este vineri, pe 26 iulie. Peste 10 mii de sportivi din 148 de ţării se vor lupta pentru medalii. 

Andreea Milea

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live. ...

jocurile olimpice 2024.
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024