Un tânăr de 21 de ani a plătit tributul pe Drumul Morţii E85, după ce autoutilitara pe care o conducea s-a izbit de două TIR-uri
Un şofer de doar 21 de ani a plătit tributul pe Drumul Morţii E85, după ce autoutilitarea pe care o conducea s-a izbit de două TIR-uri, pe DN2 - E85, în afara localității Slobozia Bradului, județul Vrancea.
De Adrian Obreja la 12.12.2023, 10:05Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineţii. Marfa din autoutilitară s-a împrăştiat pe tot drumul, iar traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri prin localitatea Coroteni.
Salvatorii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru tânărul de 21 de ani. Nu avea semne vitale şi prezenta răni incompatibile cu viața. Alte două persoane, în vârstă de 23 de ani, erau rănite uşor şi au refuzat transportul la spital.
Ce spun poliţiştii
În jurul orei 05.45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2 E 85, în afara localității Slobozia Bradului. În urma cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că, un bărbat de 21 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 2, din direcția Buzău către Focșani, ar fi intrat în coliziune cu două tiruri.
- "Cred că ai lovit-o şi pe femeia aia". O bucureşteancă a ajuns în stare critică la spital, după ce a fost...
- Adolescent de 16 ani, înjunghiat de un tânăr de 19 ani, într-un bar din Alba. Victima ar fi intervenit ca să-și...
- ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum și-a văzut moartea cu ochii o turistă din Mexic, în Munții Bucegi. 16 ore a durat...
Din nefericire, din cauza leziunilor suferite, tânărul de 21 de ani a decedat. Traficul rutier pentru autoturisme este dirijat de către polițiștii rutieri prin localitatea Coroteni. Cercetările sunt continuate de către polițiști, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.