Un tânăr de 31 de ani se zbate între viață și moarte, după ce a sărit din tren, aproape de gara din Gherla
Paramedicii SMURD din judeţul Cluj intervin, sâmbătă seară, pentru acordarea primului ajutor unui bărbat care s-a rănit, cel mai probabil după ce a căzut dintr-un tren, în zona gării din Gherla. El a fost găsit inconştient şi cu răni extrem de grave. Din primele informații obținute de reporterii Observator, victima este din Bacău.
De Redactia Observator la 13.08.2023, 07:41Update: "La data de 12 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi suferit o accidentare după ce, probabil, ar fi căzut din tren, în apropierea municipiului Gherla. În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din județul Bacău, care ar fi călătorit pe relația Galați - Cluj-Napoca. În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și a aspectelor de interes în cauză. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital", a transmis IPJ Cluj.
Tânărul a căzut din tren, în apropiere de Gara Gherla
"Un echipaj SMURD din cadrul punctului de lucru Gherla a intervenit, pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, cel mai probabil căzut din tren, în apropiere de Gara Gherla. Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă şi prezenta multiple traumatisme grave", informează, sâmbătă seară, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Echipajul SMURD a evaluat rănitul, l-a menţinut pe poziţie de siguranţă şi a îngrijit rănile, până la sosirea unui alt echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care a preluat rănitul şi l-a transportat la unitatea de primiri urgenţe din Cluj-Napoca.