Antena LIVE

Curs valutar

Video

Vânător român, faţă în faţă cu un mistreţ furios. Povestea care dă fiori, o lecţie de viaţă "predată" în Mureş

Poveştile vânătorilor ar putea umple volume întregi de cărţi, dar puțini cunosc adevăratele pericole la care se expun aceştia. Iar pentru a nu-şi pune viaţa în pericol şi pentru a-şi perfecționa abilităţile, vânătorii profesionişti, dar şi amatori au organizat un concurs de vânătoare. Între două-trei focuri de armă, participanţii au împărtăşit unii cu alţii experienţele trăite de-a lungul timpului.

De la 08.09.2024, 08:51

La doar 20 de kilometri de orașul Reghin, în județul Mureș, într-un peisaj de poveste, zeci de vânători profesioniști, dar și amatori s-au adunat pentru a-și demonstra măiestria în mânuirea armelor și pentru a-și testa cunoștințele despre tehnicile de vânătoare. În mijlocul naturii, acești aventurieri înnăscuți şi-au pus la încercare abilitățile și au împărtăşit experiențe care mai de care mai inedite. 

Concurs de vânătoare în Mureş

"Se desfăşoară concursul  "Cel Mai Bun Vânător", în poligonul de TIR din localitatea Orşova. Participă 43 de concurenţi, vânători şi amatori. Această activitate este una binevenită, pentru că vânătorii se pregătesc, astfel încât, la vânătoare să nu rănească animalul, ci să-şi realizeze obiectivul uciderii animalului, care face obiectul vânătorii", spune Alexandru Câmpeanu, instructor poligon de tragere.

Iar poveştile vânătorilor nu au fost deloc puţine. De la întâlniri neașteptate cu animalele sălbatice, la momente de adrenalină pură și lecții învățate în sălbăticie, toate le-au dat ocazia să afle ceva nou.

Pe acelaşi subiect

"Un mistreț care era pe pragul de a mă ataca. A venit, s-a apropiat, dar din cauza câinilor care se aflau în spate nu am putut să tragem vreun foc, şi în momentul în care mistreţul m-a văzut, a venit exact spre mine. A fost multă adrenalină. În acel moment nu mai ai timp să te gândeşti la altceva, decât să-ţi salvezi viaţa sau să te concentrezi, astfel încât să reuşeşti să-l dobori", povesteşte un vânător.

Iar concurenţii desemnaţi "Cei mai buni vânători" nu au plecat acasă cu mâna goală. La finalul competiţiei, cei care au ocupat podiumul au primit trei arme de vânătoare.

Sorin Tanţoş
vanatoare mures
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024