"Voia să-i cumpăr iepuraşi". Cu jucăria lui în brațe, bunica băiețelului de 3 ani ucis de șoferița drogată își plânge durerea. Matei s-a stins în fața vecinilor
Sfârşit cumplit pentru un copil de trei ani din Brăila. Micuţul a fost lovit de o maşină în timp ce se juca în faţa casei. Şoferiţa, o femeie de 38 de ani, era drogată în momentul accidentului. Imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.
De Daniel Lare la 27.08.2023, 20:10Cu jucăria micuţului în braţe, bunica îşi plânge cu lacrimi amare nepotul.
Bunica copilului: Voia să-i cumpăr astăzi iepuraşi, la ora 9 eram programaţi să mă duc să îi iau 2 iepuraşi, că el voia iepuraşi.
Tragedia s-a petrecut sâmbătă seara. Martorii spun că şoferiţa circula cu viteză foarte mare, astfel că impactul a fost devastator.
Bunica copilului: El stătea aici, aici se juca şi ea a urcat aşa, l-a plesnit, s-a dus direct în partea aia.
- Copilaş de 3 ani, ucis de o şoferiţă drogată. Micuţul a fost spulberat pe o stradă din Brăila
- Decizia care ar putea face lumină în cazul Sharei, eleva găsită moartă în casa unui băiat din Neamț, cunoscut...
- Tânără de 26 de ani, prinsă beată și drogată cu 3 tipuri de substanțe, după ce a făcut praf 6 maşini...
Vecină, martor la accident: A venit o maşină după colţ, cu mare viteză. De frică am fugit cum stăteam pe bordură acolo spre nepoţica mea să nu cumva să iasă, ţipam la ea şi în timpul ăla l-a călcat pe cel mic. Deodată s-a auzit poc şi când m-am uitat jos, era jos fără suflare, am ţipat, am zbierat, au ieşit toţi vecinii.
Copilul s-a stins sub privirile vecinilor
Eforturile medicilor au fost în zadar. Copilul s-a stins sub privirile vecinilor.
Vecină: Şoferiţa, speriată şi ea, baricadată în maşină.
Elena Ostache, IPJ Brăila: Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Aceasta a fost testată şi cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul unei substanţe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recolatate probe biologice la spital.
Daniel Lare, reporter Observator: Deşi un copil şi-a pierdut viaţa chiar pe caldarâmul din spatele meu, femeia care l-a accidentat este încă liberă. Nu s-a luat măsura arestării preventive sau reţinerii pentru 24 de ore pentru că se aşteaptă rezultatele de laborator.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă