Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copilaş de 3 ani, ucis de o şoferiţă drogată. Micuţul a fost spulberat pe o stradă din Brăila

Un copil de 3 ani a murit, sâmbătă seara, accidentat pe o stradă din Brăila de o femeie în vârstă de 38 de ani, care consumase droguri. Tragedia vine după ce, cu câteva zile în urmă, venea vestea şocantă a morţii lui Sebastian şi a Robertei, izbiţi mortal de maşina condusă de Vlad Pascu, drogat la volan.

de Redactia Observator

la 26.08.2023 , 23:04

Copilaş de 3 ani, ucis de o şoferiţă drogată - Shutterstock

Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Cărămidari din municipiul Brăila a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cărămidari, dinspre strada Bistriței către strada Avram Iancu, a surprins și accidentat un copil, în vârstă de 3 ani, din Brăila.

Copilul de 3 ani, lovit de o şoferiţă drogată, a murit

În urma accidentului, un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale minorului, însă acesta a decedat. Copilul urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Aceasta a fost testată și cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul unei substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital.

Polițiștii au întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Copilaş de 3 ani, ucis de o şoferiţă drogată. Micuţul a fost spulberat pe o stradă din Brăila