De ce renunţă Cristian la a fi medic de familie, la fel ca mulţi alţi colegi. "De când eram mic am vrut să mă fac medic la ţară"

Când medicina e afacere, pacienţii devin numere. Pe listele medicilor de familie, sunt mii de oameni pe care doctorii nu-i văd cu anii. Şi totuşi, pentru fiecare nume, primesc lunar bani de la stat. Sistemul sanitar e şi aşa împovărat, pentru că la bugetul sănătăţii contribuie doar o treime dintre asiguraţi. Restul, de la deţinuţi, până la doctoranzi şi angajaţii din construcţii, sunt scutiţi prin lege. Rezultatul: un sistem sărac şi şubred. Iată un nou episod din seria "Sistemul dăunează grav sănătăţii".

• Vortex polar peste România. Iarna se reîntoarce în forță cu răcire accentuată, ploi, lapoviță şi ninsori, inclusiv în Bucureşti

Sunt ultimele zile în care Cristian Suciu se va mai numi medic de familie. Apoi, va îngroșa rândurile doctorilor care renunță la această specialitate. 

Cristian Suciu: De când eram mic am vrut să mă fac medic și să mă fac medic la țară. Să te țin de mână, de la naștere până la moarte, asta înseamnă medic de familie. 

Doar că în România înseamnă altceva: prea multe hârtii, prea puțin timp pentru medicină și prea mare lipsa de încredere a pacienţilor. Sunt motivele pentru care lui Cristian i-a ajuns. 

Cristian Suciu: Actul medical e printre picături. Între doi pacienți care au nevoie de o adeverință, au nevoie de un concediu medical, au nevoie de o rețetă compensată, au nevoie de o trimitere. 

Reporter: Când veniţi la domnul doctor, pentru ce veniţi? 

Pacientă: Pentru medicamente, pentru reţeta pe care să ne-o dea. 

Eva Cristescu, medic de familie: Rolul medicului de familie ar trebui să fie, atenție, nu de portar, adică nu e ăla care stă la poartă și taie bilete care încotro la ce specialitate, nu! 

Sandra Alexiu, președinte AMF-B: S-ar putea ca aceste practici să fi dus la deprofesionalizare căci asta înseamnă de fapt.

Nu așa ar trebui să arate medicina de familie, cea gândită în 2006, când a fost pentru prima oară atestată într-o lege a Sănătății. Din contră, spun toate vocile din sistem, e baza, e totul, e filtrul prin care se cerne sănătatea țării. Doar că în realitate, nu e aşa, iar asta se vede în spitalele pline, în rata extrem de scăzută de prevenţie, în bolile descoperite prea târziu. 

Eva Cristescu, medic de familie: Noi suntem acum cam fără filtru, deci dacă vă gândiți că medicul de familie face vreun filtru, eu vă zic că el nu poate să facă filtrul ăsta.

În România, medicina de familie e o afacere

Problemele pornesc, spun cei mai mulţi medici, de la bani. În România, medicina de familie e prin definiţie o afacere. Doctorul e privat, un fel de antreprenor, iar cabinetul lui, sediul firmei. Se gestionează singur, îşi plăteşte chiria, angajaţii şi aparatura medicală. Banii îi vin însă de la stat, prin Casa Naţională de Asigurări, unde cotizează doar 7 milioane de români, din aproape 17 milioane de asiguraţi. Restul, sunt scutiţi prin lege. Din cele 10,3 miliarde de euro pe an, cât e bugetul total al Sănătăţii, medicina de familie primeşte aproape 10%. 

Călin Bumbuluț, Colegiul Medicilor: Vă spun un secret cunoscut de toți, niciodată banii din Sănătate nu au ajuns, nu ajung și nu vor ajunge. 

Venitul unui medic de familie se împarte în două. 50% e plata serviciilor medicale. 50% - aşa numitul tarif per capita. Adică pentru fiecare pacient înscris la el, un medic primeşte 9 lei de la stat. Un cabinet cu 4000 de pacienţi încasează garantat 36 de mii de lei, pentru simpla existenţă a listei. În Franţa, de exemplu, aşa ceva nu există. 

Adela Cojan, CNAS: Dorim să ajungem la un procent de 80% plata per serviciu şi 20% plata per capita. 

Cristian Suciu: Medicul de familie e plătit la fel de prost și dacă dă o trimitere și dacă consultă și își asumă răspundere pentru tratament, da? Nu este împiedicat de nicio lege să dea căte trimiteri vrea. 

Nelu Tătaru: Cred că ducem prea mult o discuție despre remunerat. Din punctul meu de vedere, fiecare doctor ar trebui să își cunoască pacienții pe care îi are pe listă.

Reporter: Poate un medic de familie cu 4.000 de pacienţi să aibă grijă de toţi? 

Adela Cojan, președinte CNAS: Evident că nu. 

Reporter: Există posibilitatea unui plafon de exemplu? S-a luat în discuţie vreodată? 

Adela Cojan, președinte CNAS: De nenumărate ori. Cei care se opun sunt tot ei, medicii. 

Nelu Tătaru: Este o chestie de mentalitate. De 32 de ani ne luptăm să putem realiza ceva, o schimbare, ne uităm la vest, vrem salariile lor, vrem viața lor, dar cred că nu facem destul. 

Ce cred românii că ar trebui să facă medicii de familie

Că nu fac destul, medicii recunosc. Dar dau vina pe autorități că nu îi lasă. 

Sandra Alexiu, președinte AMF-B: Nu putem să prescriem anumite medicamente, nu putem să inițiem anumite tratamente, nu putem să recomandăm anumite analize sau imagistică. 

În războiul dintre cine poate face mai mult și cine face cu adevărat, la final, singur, rămâne pacientul - un număr pe o listă, pe care medicul îl vede o dată la câțiva ani, dacă îi bate la ușă. 

Bărbat: Cred că un medic de familie ar trebui să aibă o legătură mult mai strânsă cu pacienţii. Şi să fie mult mai deschişi faţă de pacienţi. 

Femeie: Să răspundă la telefon, să-şi sune pacienţii din când în când, să mai întrebe. De exemplu, medicul meu de familie nu a ştiut că mama mea a murit. 

Femeie: Eu acum având primul meu copil aş dori să mi se pună în vedere analizele anuale pe care ar trebui să le fac. Nu să le solicit eu. Ar trebui să mi se spună de către medicul de familie că la un anumit interval de timp ar trebui să fac un anumit set de analize. Asta nu se întâmplă. 

Se întâmplă în vestul Europei, unde am găsit mii de medici români. Joia viitoare, la Observator, vedeţi ce i-a atras acolo, dar şi ce au lăsat în urmă: o ţară în care sănătatea părinţilor şi a bunicilor noştri e doar în mâinile noastre, pentru că sistemul se cam spală pe mâini.