Drumul sacrificiilor refugiaţilor ucraineni: războiul i-a alungat din case, dar au regăsit liniştea în România. Cum şi-au refăcut viaţa Olga şi Mariia, la Galaţi

Punem seara capul pe pernă şi ne gândim, înainte să adormim, la ziua de mâine. La drumurile pe care le avem de făcut, la lucrurile pe care le avem de rezolvat. La ce ne bucură sau la ce ne întristează. Nimeni nu merge la somn gândindu-se că de mâine trebuie să ia viaţa de la capăt. Să fugă de război, să lase tot şi pe toţi în urmă, doar ca să scape cu viaţă. Multe fapte de eroism din războiul din vecini au făcut înconjurul lumii. Despre sacrificiul celor care au fost nevoiţi să fugă s-a vorbit prea puţin. 

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

În dimineaţa zilei de 24 februarie 2022, omenirea privea şocată cum rachetele ruseşti lovesc Ucraina. Analiştilor externi şi strategilor lui Putin li s-a părut a fi un război-fulger, dar Olga sau Mariia, două dintre milioanele de ucraineni care au fugit din calea bombelor, nu aveau de gând să aştepte să vadă cum şi când se va sfârşi agresiunea. Nikolaev era la doi paşi de linia frontului şi a fost unul din oraşele cele mai greu încercate. 

Viaţa refugiaţilor ucraineni care au fugit de război în România

"Suntem la sediul şantierului naval din Galaţi, într-un birou unde sunt doar ingineri proiectanţi şi urmează să o cunoaştem pe Olga, o ucraineancă de 40 de ani, care lucrează aici, după ce a început războiul în Ucraina", spune Adrian Obreja, reporter Observator. 

"A fost o decizie luată seara şi dimineaţa devreme am plecat pur şi simplu. Am condus în continuu. Nu-mi amintesc mare lucru", povesteşte Olga. "Mi-am rugat părinţii să ne aducă până la graniţă şi am traversat graniţa în România pe jos", adaugă Mariia. 

Peste 100 de ucrainence învaţă să zâmbească din nou, la Galaţi

La un an de la izbucnirea războiului, Olga şi Mariia îşi găsesc puterea să zâmbească din nou. "Copii mei merg la şcoală. Au o mulţime de prieteni. Noi avem comunitatea noastră", spune Olga. Lucrează în proiectare de nave, din mâinile lor ies schiţe ale unor vapoare uriaşe.

Cu gândul mereu la cei rămaşi acasă. Aşa trăiesc ucrainencele mutate la Galaţi. Şi sunt peste 100, venite numai de la filiala din Nikolaev a şantierului unui constructor de vapoare olandez. "Am părinţi. Şi ei s-au mutat din Nikolaev în vestul Ucrainei. Ei stau acolo acum, în Liov, de fapt, împreună cu fratele meu", povesteşte Mariia.

Loc de refugiu în Şantierul Naval Galaţi

Fundaţia condusă de una dintre fiicele miliardarului Kommer Damen a amenajat, în Şantierul Naval Galaţi şi un loc în care copiii angajatelor ucrainene pot petrece timp împreună, se pot juca şi pot uita de ceea ce se întâmplă acasă. "Sunt Annelise Damen, de la Şantierul Naval Damen. Sunt un membru al familiei, este o companie de familie. Vom avea grijă de toţi angajaţii noştri care vor fi vreodată în pericol sau se vor confrunta cu o situaţie de criză, oriunde în lume", spune Annelise Damen, preşedinte fundaţie.

Mariia şi-a recuperat maşina dintre ruinele oraşului în care a copilărit abia în aprilie, aşa că acum poate face drumuri spre casă mai des. "Am călătorit în Nikolaev la sfârşitul lunii septembrie anul trecut împreună cu o colegă. Am stat acasă doar două zile, pentru că a fost oribil. Toate acele explozii, bombardamente şi atacuri. Am decis să venim înapoi în Galaţi cât de repede se poate", îşi aminteşte Mariia. 

Acasă, avea un apartament mare, în care locuia cu Sofia, fiica ei. La Galaţi, împart un apartament de trei camere cu încă două colege de-ale Mariiei şi fiica uneia dintre ele. Dar faci Rai din ce ai. Nu e acasă, dar măcar aici nu trebuie să se teamă pentru viaţa lor. Sofia are prieteni în comunitatea ucraineană. Ne învaţă limba pentru că vrea să-şi facă şi prieteni români. Amândouă speră ca la anul să se poată întoarce acasă.